Cum vor arăta costumele astronauților care vor merge pe Marte
Este cunoscut faptul că Agenţia Spaţială Americană se pregăteşte pentru a trimite primii oameni pe planeta Marte, în următorii 20-30 de ani.
În tot acest timp, încep să fie recrutaţi viitori astronauţi şi sunt puse la punct detaliile tehnice legate de primele zboruri. Între timp, specialiştii NASA s-au gândit să împărtăşească publicului imagini cu costumul spaţial Z-2, care urmează să fie folosit de primii temerari care vor amartiza.
Z-2 poate fi adaptat unei game cât mai variate de purtători, fiind, în acelaşi timp, un produs foarte rezistent la acţiunea factorilor din mediul exterior. Costumul a fost realizat din materiale speciale, care dau acestuia o greutate scăzută, dar şi o rezistenţă sporită la clima ostilă de pe planeta Marte, scriu cei de la Science Alert.
Designul costumului a fost ales încă de anul trecut, prin vot public, după ce NASA a propus două modele, ale căror schiţe puteau fi transpuse în realitate. Avem, deocamdată, doar un prototip, urmând să fie testat pe suprafaţa terestră. Costumul nu se află încă în faza în care poate fi folosit pentru zbor, putând fi utilizat doar pentru a-l proteja pe purtător de radiaţiile la care urmează să fie expus.