11 oct. 2015 | 18:31

Cum repari un CD zgâriat: cele mai simple metode

TUTORIALE
Cum repari un CD zgâriat: cele mai simple metode

Deși CD-urile sunt din ce în ce mai puțin folosite, încă este util să știți cum puteți repara un disc zgâriat.

CD-urile din prezent sunt construite pentru a rezista în condiții dificile. Odată cu trecerea timpului, gradul de utilizare din ce în ce mai mare poate duce la apariția unor zgârieturi. În acest fel, sunt șanse mari ca un CD să fie imposibil de citi chiar dacă folosiți unul dintre cele mai performante dispozitive. Din fericire, însă, există unele metode prin care acestea pot fi reparate.

De cele mai multe ori, primul pas este o simplă curățare a zgârieturilor cu ajutorul unei cârpe. Desigur, puteți găsi în comerț numeroase kit-uri speciale pentru astfel de încercări, însă în cazul în care nu vreți să faceți un drum până la magazin, puteți apela și la diverse elemente pe care le aveți în casă. De asemenea, trebuie menționat că pot apărea și probleme, motiv pentru care trebui să fiți conștienți de faptul riscurile pe care vi le asumați odată cu întreprinderea unei operațiuni de acest gen.

Identificați zgârietura

Înainte de a încerca să reparați o zgârietură, trebuie să fiți siguri că aceasta există. Zgârieturile care traversează spirala de pe spatele unui CD (o linie dreaptă din partea centrală către marginea discului) s-ar putea să nu producă mari probleme. După cum scrie site-ul WikiHow, pagubele nu sunt la fel de mari precum în situațiile în care zgârietura urmează spirala. Acestea din urmă indică pierderea unor secțiuni de date consecutive.

Cum repari un CD zgâriat 5

Pentru a verifica dacă există zgârieturi, nu trebuie decât să plasați discul în lumină și să inspectați partea inferioară. În cazul în care nu există zgârieturi, problemele sunt cauzate, cel mai probabil, de murdărie, sau de dispozitivul care se ocupă de citire.

Curățați CD-ul

În cazul în care nu există zgârieturi, puteți încerca să curățați discul. Pentru început, aveți nevoie de o bucată cârpă din bumbac, înmuiată în apă. Puteți adăuga săpun lichid sau un detergent slab. Pentru a șterge praful, începeți de la mijloc și deplasați-vă încet spre margini. Ulterior, lăsați discul să se usuce la umbră, iar apoi introduceți-l în dispozitivul de citire.

Cum repari un CD zgâriat 3

Dacă aveți iar parte de erori, încercați alt CD player. Dacă CD-ul este citit, accesați un program de scriere (precum Nero) și faceți o copie a acestuia pentru a menține toate datele în siguranță.

Cum repari un CD zgâriat 14

Reparați stratul inferior

În cazul în care ați identificat zgârieturi în stratul inferior al CD-ului, atunci puteți apela la această metodă. Întoarceți CD-ul pe partea superioară și folosiți un marker pentru a plasa un indiciu în locul unde se află zgârietura.

Cum repari un CD zgâriat 7

Apoi luați două bucăți mici de bandă adezivă și plasați-le pe ambele părți. Conform site-ului menționat mai devreme, această soluție rezolva problema în 70% din cazuri.

Cum repari un CD zgâriat 8

Recuperați datele

Multe programe de scris pot intra în modul ”data recovery”. Acestea pot continua un proces chiar și după cea au întâlnit o eroare, iar în zgârieturilor, pot încetini viteza cu care citesc. În cazul în care aveți de-a face cu un CD audio, aceasta este probabil metoda cea mai potrivită.

Folosiți o lampă

Aceasta este o metodă simplă, însă trebuie să urmați instrucțiunile cu atenție. Porniți o lampă cu un bec incandescent de 60 de wați. Ținând CD-ul de margini, îndreptați partea inferioară către lampă și apropiați-o la nu mai mult de 10 centimetri. Este de preferat sp aveți degetul arătător în spațiul din centrul CD-ului și să rotiți discul timp de 20 de secunde în fața becului ( dacă îl țineți 30 sau 40 de secunde, căldura ar putea topi stratul exterior). Plasați apoi CD-ul în player.

Cum repari un CD zgâriat 19

Apelați la un profesionist

În cazul în care aveți date extrem de importante pe CD, cel mai bine apelați la un profesionist înainte de a apela la orice altă metodă din această listă. diverse magazine care comercializează electronice sau CD-uri ar putea fi capabile să vă ofere ajutor.

Lustruiți CD-ul

Lustruirea poate îndepărta o secțiune din stratul exterior, iar pasta de dinți este unul dintre cele mai folosite lucruri în astfel de cazuri. Pasta de dinți ar trebui aplicată pe un material fin, precum cel folosit pentru curățarea ochelarilor.

Cum repari un CD zgâriat 11

Aplicați pasta pe zgârietură, deplasându-vă din partea centrală a CD-ului, spre margini. Insistați asupra zgârieturii sau a zgârieturilor timp de câteva minute, însă nu apăsați foarte puternic. La final, puteți folosi apă caldă pentru a îndepărta pasta de dinți. Asigurați-vă că toată pasta de dinți a fost ștearsă înainte de a lăsa discul să se usuce.

Cum repari un CD zgâriat 13

Dacă metoda nu a funcționat, iar erorile persistă, puteți repeta operațiunea timp de 15 minute. În cazul în care nici această variantă nu a produs vreun rezultat, ar fi indicat să vedeți implementați soluția de mai jos sau să vizitați un specialist.

Aplicați un strat de ceară sau vaselină

Lustruirea nu a dat rezultate? Atunci încercați să aplicați un strat extrem de subțire de ceară sau vaselină. Îndepărtați-l apoi ușor fie la scurt timp după aplicare, fie după ce s-a uscat, în funcție de indicațiile producătorului. La fel ca în celelalte situații, dacă metoda a dat rezultate, copiați imediat CD-ul.

Cum repari un CD zgâriat 15