20 feb. 2015 | 15:34

Cum poți fi urmărit doar printr-o monitorizare a consumului de baterie

ACTUALITATE
Cum poți fi urmărit doar printr-o monitorizare a consumului de baterie

Noi studii au scos în evidență faptul că un telefon poate fi localizat cu acuratețe monitorizând consumul de baterie al acestuia.

Atunci când sunt instalate, aplicațiile cer permisiuni pentru a accesa anumite informații din telefon. Însă există o informație care nu necesită acordul vostru pentru a fi colectată: este vorba despre consumul de baterie al telefonului. Acesta ar putea reprezenta o metodă prin care diferite programe vă pot urmări și pot determina locul unde vă aflați. Pentru moment, însă, ea este eficientă doar în cazul în care sunt luate în considerare mai multe rute măsurate dinainte.

Cercetătorii de la Universitate Stanford alături de cei de la Rafael, o companie israeliană care se ocupă cu dezvoltarea de tehnologii militare, au creat o tehnică denumită PowerSpy care, conform acestora, poate indica poziția unui dispozitiv urmărindu-i consumul de baterie pe parcursul unei anumite perioade. Conform declarațiilor lui Yan Michalevski, unul dintre cercetătorii Stanford implicați, PowerSpy ar putea fi folosită atât de hackeri pentru a monitoriza diverși indivizi, dar și de către companii interesate de a vă oferi reclame personalizate.

Monitorizare doar pe anumite trasee

PowerSpy se folosește de un principiu foarte simplu: cu cât un telefon este mai departe de o antenă de telefonie mobilă, cu atât se consumă mai multă energie pentru a transmite semnalul. De asemenea, prezența unor elemente precum munți sau clădiri înalte contribuie și ele la consumul ridicat. Legătura dintre acestea este atât de puternică, încât se poate distinge ușor între energia consumată din cauza lor și cea consumată din cauza altor aplicații. Desigur, pentru a se realiza această diferențiere, un dispozitiv trebuie supravegheat pentru o perioadă mai lungă, nu doar câteva minute.

Marele dezavantaj pe care îl are PowerSpy este cantitate mare de informații ce trebuie acumulate înainte. Mai exact, cel care supraveghează trebuie să parcurgă el însuși traseele pe care ținta lui le folosește pentru a putea indica cu exactitate locul unde aceasta se găsește. Cercetătorii au încercat urmărească și utilizatori care circulau pe rute necunoscute, însă rata de succes a fost de mai mică, reușind să indice poziția corectă într-unul din cinci cazuri. Puteți citi mai multe în legătură cu aceste studii pe Wired.