15 mai 2015 | 09:00

Cum dai Internet de pe telefon pe laptop sau pe calculator

ACTUALITATE
Cum dai Internet de pe telefon pe laptop sau pe calculator

Dacă vrei să „transferi” internet de pe telefon pe laptop poți face acest lucru prin tethering care este o modalitate de Internet sharing foarte utilă.

Știai că poți să accesezi internet de pe telefon pe laptop cu doar câteva setări ale telefonului mobil? Noi îți prezentăm în continuare metodele prin care poți face acest lucru și pașii pe care trebuie să îi parcurgi.

Procesul este unul foarte simplu în era telefoanelor inteligente, acum când conectivitatea este posibilă în cele mai simple moduri. În domeniul comunicațiilor, tetheringul reprezintă o modalitate de Internet sharing. Ai mai multe metode prin care poți accesa Internet de pe telefon pe laptop: în primul rând poți să folosești internetul pe care îl ai disponibil prin serviciile tale de date pe telefonul mobil, de pe laptop. Accesul îl poți face prin USB sau wireless.

O altă metodă este posibilă doar prin USB și poți să folosești internetul recepționat de către telefon prin wireless, asta dacă laptopul tău să presupunem că nu este dotat cu wireless.

Internet de pe telefon pe laptop prin USB

Prima metodă pe care v-o prezentăm este foarte simplă: folosiți internet de pe telefon pe laptop prin intermediul unui cablu USB.

Dacă în trecut această operațiune se făcea destul de dificil, deoarece era nevoie de o aplicație de legătură pentru a putea folosi telefonul pe post de modem, în ziua de astăzi este mult mai simplu. Toate telefoanele care folosesc Android au o setare prin care trebuie doar activată funcția de tethering.

Această opțiune o găsiți la Settings -> Wireless & Network settings unde activați funcția de tethering. Acest lucru îl faceți după ce în prealabil ați conectat telefonul la laptop prin intermediul unui cablu de date USB. Laptopul trebuie să ruleze minimum Windows Vista sau Linux.

Dacă folosiți o rețea 3G, 4G/HSDPA pentru acces la internet de pe telefon pe laptop, țineți cont de traficul pe care îl faceți dacă nu aveți un abonament nelimitat pentru a nu depăși limitele impuse de furnizor, deoarece prețurile sunt destul de mari.

Internet de pe telefon pe laptop prin hotspot WiFi

Dacă aveți un laptop ce are disponibilă opțiunea de WiFi, puteți să nu mai folosiți cablul USB, dacă telefonul are și funcția de WiFi hotspot. Cu ajutorul setării telefonului ca WiFi hotspot permiteți altor utilizatori ce se pot conecta la o rețea WiFi să folosească traficul vostru de date.

Aveți grijă atunci când completați setările WiFi Hotspot pe telefonul mobil, puneți o parolă pentru a nu permite intrușilor să consume din traficul vostru de net. După ce ați setat telefonul ca Wi-Fi Hotspot, porniți internetul de pe telefonul mobil și scanați rețelele Wi-Fi din zonă de pe laptop. Veți găsi numele rețelei voastre și vă veți putea conecta direct ca la orice altă rețea Wi-Fi, după introducerea parolei.

Internet de pe telefon pe laptop când n-ai WiFi

Dacă aveți un laptop ceva mai vechi și nu dispune de conectare WiFi, puteți să folosiți telefonul pe post de modem prin intermediul căruia să vă conectați la o rețea WiFi din zonă. Porniți WiFi-ul pe telefonul mobil și vă conectați pe o rețea de internet, după care conectați laptopul la telefonul mobil prin cablul de date USB, după care mergeți la setări și activați funcția de tethering.