Controversa Mona Lisa: ce ascunde celebra pictură
Mona Lisa e una dintre cele mai faimoase opere de artă din istorie, fiind expusă la Muzeul Luvru încă din 1797. E, de asemenea, și una dintre cele mai controversate.
Acum, la 500 de ani de la „nașterea” picturii, Pascal Cotte, om de știință francez, susține că a descoperit chiar mai multe detalii surprinzătoare în opera de artă. Potrivit celor de la BBC News, asta ar putea însemna că faimoasa operă de artă nici măcar nu o reprezintă pe Mona Lisa. În orice caz, descoperirile vor fi prezentate amplu în documentarul „Secrets of the Mona Lisa”.
Cotte este co-fondatorul Lumiere Technology și a primit acces la pictură în anul 2004. Folosind LAM (metodă de amplificare a straturilor), acesta a declarat că a găsit un al doilea portret în spatele celui pe care îl vedem cu toții. Tehnica este non-invazivă, prin urmare nu dăunează deloc portretului. Mona Lisa a fost supusă unei serii de lumini intense, iar o cameră performantă a surprins micile schimbări de variație în modul în care razele de lumină se reflectă în suprafață.
Cu ajutorul retroreflectorului, fasciculul de lumină ar fi transmis înapoi către sursa de emisie a acestuia, fără ca direcţia de propagare să fie obturată. Acest procedeu ar constitui o alternativă la metodele clasice de scanare a operelor de artă. Reprezentanţii Muzeului Luvru refuză să comenteze afirmaţiile făcute de Pascal Cotte, declarând că acesta nu e parte din echipa lor de cercetare.
Deşi identitatea femeii este cumva deschisă interpretării, majoritatea istoricilor de artă sunt de acord cu faptul că Leonardo a pictat-o, într-adevăr, pe Lisa Gherardini, soția unui comerciant de mătase din Florența. De asemenea, Martin Kemp, profesor de istoria artei la Oxford, nu e deloc convins de faptul că ar putea exista un portret ascuns în spatele celui pe care îl vedem. În schimb, e destul de sigur că în spatele Mona Lisei e Lisa și atât.
Rămâne de văzut care va fi verdictul. Chiar dacă Cotte nu are dreptate, portretul continuă să fie plin de enigme. Enigme care se ridică la valoarea de 782 de milioane de dolari.