Ce s-ar întâmpla dacă America ar fi lovită de o bombă nucleară
Recent, s-au împlinit 70 de ani de la bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki, așa că ai putea crede că pericolul armelor nucleare nu mai este de actualitate.
Dacă ai această impresie, te înșeli. Amenințarea este cât se poate de reală, iar un astfel de eveniment într-o zonă urbană nu numai că ar cauza pagube imense, dar ar face un răspuns foarte dificil, mai ales că nu există prea mult personal pregătit să trateze rănile oamenilor afectați, potrivit Daily Mail.
Cel mai anticipat scenariu de acest tip abordat de Department of Homeland Security în America implică arme mici, de 10 kilotone. Totuși, planurile de evacuare, inclusiv în cazul Washington DC, sunt limitate. Pe o rază de un kilometru, ar fi slabe șanse de supraviețuire pentru oricine, iar clădirile ar fi, de asemenea, distruse. Pagubele ar fi mai mici pe o arie extinsă, dar nu considerabil.
Spre deosebire de bombele detonate în Războiul Rece, create pentru a distruge orașe întregi, o bombă mică ar lăsa în urma ei supraviețuitori, dar efectul radiațiilor ar depinde de perioada din an. În aprilie, zona Bethesda din Washington ar deveni praf și pulbere, iar în restul anului, regiunile mai sărace și Virginia de Nord ar fi cele mai expuse. În cazul Cernobîl, lucrurile nu sunt la fel de clare, dar a existat o creștere dramatică a avorturilor voluntare, cauzate în principal de absența informării adecvate.
Potrivit Radiation Effects Research Foundation (RERF), aproximativ 1.900 de cazuri de cancer care au generat moartea pacienților pot fi atribuite bombelor atomice, cu 200 de cazuri de leucemie. De asemenea, un studiu a arătat că, în urma bombardării orașelor Hiroshima și Nagasaki, s-au dublat cazurile de malformații cerebrale în cazul copiilor.
Potrivit The Conversation, există un risc destul de mare pentru evenimente similare, mai ales date fiind relațiile internaționale din ce în ce mai volatile. De asemenea, tehnologia sofisticată de care dispun grupările teroriste e destul de îngrijorătoare.