Care vor fi cele mai populare limbi în viitor

Care vor fi cele mai populare limbi în viitor
Bogdan Cristea
18:01 28.09.2015

Un studiu al celor de la British Council scoate la iveală câteva lucruri interesante în legătură cu limbile naționale.

Creșterea populaților din anumite state ar putea avea un impact important asupra modului în care oamenii vor comunica în viitor. După cum s-a spus de atâtea ori, pe măsură ce populația unui stat crește, popularitatea dialectului (sau a dialectelor) vorbite în acel stat crește. Din această cauză, cei de la British Council, după cum era de așteptat, susțin că limbile din țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) vor deveni extrem de importante pentru toți cei din mediul de afaceri.

Cu toate acestea, hindi, urdu și indoneziana vor domina mediul de afaceri până în 2050, după cum menționează studiul. Limbile spaniolă, portugheză și arabă vor fi și ele printre cele mai populare. Cu toate acestea, studiul nu ia în considerare decât economiile care se dezvoltă rapid în prezent, fără a vorbi despre potențialul de creștere al altora. Mai mult decât atât, limbi precum araba sau chineza au numeroase dialecte, ceea ce va spori nivelul de dificultate pentru cei care vor să le învețe.

În cazul în care vă doriți să puteți comunica cu un număr cât mai mare de persoane, atunci trebuie să vă orientați asupra următoarelor limbi: chineza, spaniola și franceza. Chineza este vorbită de foarte mulți, însă este rareori utilizată în știință. Spaniola, deși nu are la fel de mulți vorbitori nativi precum chineza, este predată ca o limbă străină în foarte multe țări. Potențialul de creștere al limbii franceze, însă, se bazează pe Africa. În condițiile în care Africa de Vest devine o regiune mai stabilă, franceza ar putea deveni una dintre cele mai populare limbi.

Conform Washington Post, singura concluzie pe care o putem trage este că în viitor nu vom avea o singură limbă extrem de populară. În schimb, persoanele își vor alege limbile pe care le studiază în funcție de obiectivele personale.

loading...