Boala Parkinson poate fi diagnosticată pe baza stilului de tastare [VIDEO]
În urma unui studiu, un grup de cercetători de la universitatea MIT au reuşit să diagnosticheze bolnavii incipienţi de Parkinson prin modul în care foloseau tastatura.
Per ansamblu, o tastatură de computer nu poate fi folosită la foarte multe activităţi. La bază este un instrument de scris, iar dacă vă place să vă jucaţi pe PC, o puteţi folosi şi pentru gaming. Un grup de cercetători de la Michigan Institute of Technology a mai observat însă un scenariu pentru care poate fi folosit o banală tastatură împreună cu o aplicaţie.
Cei de la MIT au descoperit că, prin prisma stilului de tastare, pot fi diagnosticate o formă incipientă de Parkinson şi alte câteva afecţiuni neuromotorii. Aparent, modul în care cineva sănătos apasă pe o tastă, timpul în care stă cu mâna pe ea şi modul în care o eliberează este diferit faţă de un bolnav. În particular, perioada de timp după care ridică mâna de pe o tastă o persoană suferindă de Parkinson, chiar şi dacă se află la începutul bolii, este semnificativ mai mare.
Această dovadă de handicap motoriu incipient este foarte importantă. În contextul în care la ora actuală, după zeci de ani de cercetări, nu există o procedură clară de diagnosticare a unui stadiu incipient de Parkinson, descoperirea celor de la MIT are potenţialul de a fi revoluţionară. Momentan, această boală nu poate fi depistată decât într-un stadiu destul de avansat, când o mare parte din creier deja este afectată iremediabil. Diagnosticarea rapidă ar da drumul unui tratament cu efecte benefice semnificative, încetinind într-un mod radical evoluţia bolii.
Pentru certificarea stilului de tastare ca metodă de diagnosticare medicală, mai sunt necesare câteva studii pe un eşantion reprezentativ de bolnavi aflaţi în diferite stadii de evoluţie ale bolii. Până atunci, primul pas a fost făcut, iar acesta este cel mai important.