BMW-ul vostru tocmai şi-a făcut update de firmware pe calea aerului
Dacă aveţi un BMW, Mini sau Rolls Royce cu funcţia ConnectedDrive, este foarte probabil ca acesta să-şi fi făcut un update de firmware fără intervenţia voastră.
La scurt timp după ce a fost descoperită o problemă de securitate gravă cu un număr foarte mare de maşini ale grupului BMW, nemţii s-au grăbit să lanseze un update OTA.
În urmă cu câteva zile a fost descoperită o vulnerabilitate a sistemului inteligent ConnectedDrive, prezent în mai multe maşini BMW, Mini şi Rolls Royce. Acesta permitea unui atacator să manipuleze de la distanţă anumite aspecte ale funcţionării maşinilor afectate, prin care şi deschiderea portierelor, activarea aerului condiţionat şi multe altele. Bug-ul avea la bază realizarea unui turn fals de telefonie mobilă la care s-ar fi conectat, fără nici un fel de intervenţie din partea utilizatorului, automobilul în cauză. Dacă nu era evident, nivelul de securitate al SIM-ului de date cu care este livrat un BMW nu este foarte ridicat. Un clip în limba germană pe care îl puteţi viziona mai jos explică în detaliu modul în care poate fi exploatată vulnerabilitatea.
Partea bună este că, până la această oră, nu au fost sesizate nici un fel de situaţii în care respectiva vulnerabilitate foarte periculoasă să fie exploatată. În plus, datorită noului update trimis automat către maşina voastră, fiecare transfer de informaţii între serverele companiei germane şi autovehicul se va desfăşura prin protocolul HTTPS. Dacă deţineţi una dintre cele 2.2 milioane de maşini afectate şi nu sunteţi siguri că respectivul bug a fost acoperit în cazul vostru, din meniul ConnectedDrive puteţi opta pentru Update Services.
Mai jos puteţi parcurge lista maşinilor vulnerabile:
BMW
1 Series Convertible, Coupé and Touring (E81, E82, E87, E88, F20, F21)
2er Active Tourer, Coupé and Convertible (F22, F23, F45)
3 with Convertible, Coupe, GT, Touring and M3 (E90, E91, E92, E93, F30, F31, F34, F80)
4p Coupe, Convertible, Gran Coupe and M4 (F32, F33, F36, F82, F83)
5 Series GT and Touring (F07, F10, F11, F18)
6 Series Gran Coupe Convertible (F06, F12, F13)
7 Series (F01, F02, F03, F04)
I3 (I01), I8 (I12)
X1 (E84), X3 (F25), X4 (F26) X 5 (E70, F15, F85), X6 (E71, E72, F16, F86), Z 4 (E89)
Mini
Trei uşi şi cinci uşi hatchback (F55, F56)
Rolls Royce
Phantom Coupe şi Drophead Coupe (RR1, RR2, RR3)
Ghost (RR4)
Wrait (RR5)