30 ian. 2015 | 18:04

Cum și de ce ar trebui să blochezi instalarea unor actualizări de Windows

TUTORIALE
Cum și de ce ar trebui să blochezi instalarea unor actualizări de Windows

Orice calculator cu Windows se actualizează automat, folosind serviciul Windows Update. Puțini oameni știu că pot verifica manual ce actualizări sunt disponibile și care actualizări vor fi instalate.

De asemenea, poți bloca actualizările pe care nu le vrei instalate. De exemplu, o actualizare îți poate provoca probleme de stabilitate, alta îți poate instala drivere mai vechi pentru placa video sau poate verifica lucruri pe care nu le dorești verificate, potrivit 7 Tutoriale.

În acest ghid îți vom arăta cum verifici manual ce actualizări de Windows sunt disponibile, cum afli ce face fiecare actualizare, cum blochezi actualizările nedorite și cum le instalezi pe celelalte.

Pasul 1. Deschide Windows Update

Există mai multe metode pentru a deschide Windows Update. Cel mai simplu este sa deschizi Panoul de Control (Control Panel) și să mergi la Sistem și securitate (System and Security), pentru ca apoi să dai clic pe Windows Update.

Altfel, poți căuta în meniul de Start din Windows 7 sau ecranul Start din Windows 8.1 ,folosind cuvintele „windows update” și da clic pe rezultatul Windows Update.

Pasul 2. Pornește căutarea celor mai noi actualizări de Windows

În fereastra Windows Update, dă click pe Caută actualizări (Check for updates), din coloana din stânga.

Actualizari de Windows

Așteaptă ca Windows să verifice dacă există noi actualizări. La final, vei vedea un sumar a ceea ce a găsit. Dă clic pe acel sumar pentru a verifica actualizările disponibile.

Actualizari de Windows

Pasul 3: Verifică instalările disponibile și blochează-le pe cele pe care nu le dorești

Se încarcă o listă  cu toate actualizările găsite, în funcție de importanța lor și data la care au fost lansate. Pentru fiecare actualizare sunt afișate numele și dimensiunea. Dacă vrei să afli mai multe detalii despre o actualizare, dă clic pe ea și vezi în coloana din dreapta o descriere detaliată.

Dacă vrei să blochezi instalarea unei actualizări, dă clic dreapta pe ea și apoi clic pe Ascunde actualizare (Hide update). Actualizarea respectivă devine inactivă și nu vei mai putea să o selectezi și să o instalezi. De asemenea, Windows Update o va ignora și nu o va instala niciodată.

Actualizari de Windows

Odată ce ai terminat de verificat actualizările disponibile, selectează-le pe cele pe care dorești să le instalezi și dă clic pe butonul Instalare (Install).

Windows Update va începe procesul de descărcare și instalare a actualizările selectate. Durata acestui proces variază foarte mult în funcție de numărul actualizărilor selectate, dimensiunea lor, configurația calculatorului tău și viteza conexiunii la internet.

Actualizari de Windows

La final vei fi informat că actualizările selectate au fost instalate. Este posibil să fie nevoie de o repornire a calculatorului pentru a încheia instalarea lor. Dacă primești o astfel de recomandare din partea Windows Update, dă click pe Repornire acum (Restart now). Nu face asta înainte de a închide aplicațiile pornite și a salva ceea ce ai în lucru.

Pasul 4: Învață mai multe despre Windows Update

În acest ghid v-am arătat lucrurile de bază despre cum verifici actualizările de Windows disponibile și cum le blochezi pe cele nedorite.

Dacă vrei să înveți cum să configurezi funcționarea serviciului Windows Update, îți recomandăm următorul ghid: Configurează actualizările Windows Update din Windows 7 și Windows 8.1.

Dacă vrei să înveți cum să gestionezi actualizările instalate pe calculatorul tău, să dezinstalezi o parte din ele și să restaurezi actualizările ascunse de tine, îți recomandăm acest ghid.