03 iun. 2015 | 12:58

Audi a obținut motorină din apă și dioxid de carbon

ENTERTAINMENT
Audi a obținut motorină din apă și dioxid de carbon

Secolul XXI ne-a pus față în față cu o problemă destul de serioasă. Se termină petrolul. Din fericire, s-ar părea că există metode alternative de a creea combustibil.

Mai toți constructorii auto se întrec în a descoperi „sfantul graal” în materie de carburant înlocuitor al derivaților petrolieri. Bineînțeles că majoritatea a luat calea electrică către noi metode de propulsie, dar nu toată lumea a optat pentru acest drum.

A fost o perioadă în care aș fi mizat pe hidrogenul celor de la BMW. La urma urmei, 70% din suprafața planetei noastre este acoperită de H2O, cât de greu poate fi să extragem și noi H-ul pentru a ne deplasa?

Se pare că m-am înșelat. Nu producătorul din Munchen a găsit soluția, ci rivalul și vecinul lor din Ingolstadt.

Audi a anunțat că a reușit să obțină motorină din apa și dioxid de carbon, carburantul rezultat primind numele de botez Blue Crude.

Ce înseamnă Blue Crude

Potrivit celor de la Audi, carburantul ecologic este creat prin extragerea dioxidului de carbon din aer. Gazul rezultat este amestecat cu hidrogenul din apa (uite că erau pe calea cea bună cei de la BMW), cu ajutorul procesului de electroliză. Audi - Blue Crude process

Reacția dintre dioxidul de carbon și hidrogen are loc la 220 de grade Celsius și o presiune de 25 de bari, iar în urma acesteia rezultă lichidul denumit Blue Crude. Din acest Blue Crude, se obține motorină sintetică, el conținând compuși similari hidrocarburilor.

În întreg procesul de realizarea al combustibilului se folosesc numai surse alternative de energie și ar putea avea un efect extraordinar de benefic asupra poluării, având în vedere că se extrage dioxidul de carbon din aer.

Singurul dezavantaj la care mai trebuie să lucreze cei de la Audi este legat de reducerea costurilor de producție. Dacă reușesc și această performanță industria auto trebuie să se pregătească de o „revizie” completă, și poate una dintre cele mai importante din istorie. Alt avantaj, pe lângă reducerea poluării, îl reprezintă faptul că mașinile nu au nevoie de nici o modificare specială pentru a funcționa pe acest combustibil.