16 iun. 2015 | 14:01

ASUS ZenFone 2 – Puterea unui uragan la un preț Zen [REVIEW]

REVIEW
ASUS ZenFone 2 - Puterea unui uragan la un preț Zen [REVIEW]

În urmă cu câteva luni vă scriam de la evenimentul de lansare al smartphone-ului ASUS ZenFone 2. Mai jos găsiți review-ul detaliat al acestui telefon de top care nu costă o avere. 

Anul trecut, chinezii de la OnePlus au reușit, cumva, să dea peste cap piața smartphone-urilor, prezentând un telefon cu specificații de top și preț de smartphone mid-range. OnePlus One a devenit, în scurt timp, sinonim cu sintagma ”flagship killer”.

De atunci, multe companii mai mari sau mici au încercat să atingă această performanță dar, din păcate, multe dintre produsele cu potențial pe hârtie, fie s-au dovedit a fi simple miraje, fie erau disponibile numai în China și nu au ajuns în buzunarele unui număr mare de utilizatori.

[related]

Iar dacă OnePlus One a fost disponibil doar norocoșilor care au reușit să facă rost de o invitație pentru el, ASUS ZenFone 2 este ”flagship killer”-ul pe care și-l poate permite toată lumea și pe care îl poate cumpăra toată lumea. Nu e de mirare că ASUS a devenit lider pe piața de smartphone-uri în Taiwan. 

Preț: ASUS ZenFone 2 este disponibil la eMAG, în două versiuni cu specificații și prețuri diferite

Review Playtech pentru Asus ZenFone 2

ASUS ZenFone 2 – Introducere

Când auzi numele ASUS, îți vin în cap două lucruri: gaming și laptopuri. Compania vrea să te facă să asociezi numele ASUS și cu telefoanele ieftine și foarte bune, iar cu ZenFone 2 chiar are această șansă. Prima gamă ZenFone a fost reușită și a atras atenția presei și a utilizatorilor, dar nu a ajuns în foarte multe țări din lume. ZenFone 2 poate fi considerat o evoluție rapidă, fiind unul dintre cele mai puternice telefoane din acest an.

În primul rând, trebuie să știți că ZenFone 2 este disponibil în trei versiuni, cu dotări și performanțe diferite. Noi l-am testat pe cel mai puternic, adică ZE551ML, vârful de gamă taiwanez. Sub un display full HD de 5,5 inch, taiwanezii au integrat un procesor Intel Atom Z3580, cu patru nuclee și 4GB memorie RAM, fiind primul telefon cu atât de multă memorie RAM.

Review Playtech pentru Asus ZenFone 2

Alte specificații includ 32GB spațiu de stocare și o baterie de 3.000 mAh. Pentru convorbiri este folosit un modul dual SIM dual active care funcționează la frecvențe 4G pe unul dintre sloturi.

Camerele foto sunt de 5, respectiv 13MP, iar smartphone-ul rulează din fabrică Android Lollipop, peste care taiwanezii au introdus interfața proprie Zen UI. Să vedem ce ne-a plăcut și ce nu ne-a plăcut la ZenFone 2.

Impresii despre camera foto de pe ASUS ZenFone 2

Camera principală de pe ZenFone 2 se descurcă rezonabil în condiții de luminozitate scăzută, dar asta pentru că folosește un algoritm de procesare care supraexpune imaginea odată ce a fost făcută. Dacă nu te deranjează zgomotul de imagine, fotografia fiind mai importantă, atunci va fi un telefon de ales pentru astfel de situații.

Review Playtech pentru Asus ZenFone 2

Prin ceeea ce impresionează telefonul la acest capitol este sumedenia de moduri de fotografiere. Poți realiza GIF-uri animate direct în telefon, poți controla focalizarea chiar și în modul de filmare și poți realiza poze la o rezoluție foarte mare (de peste 35 de megapixeli). Super rezoluția este obținută prin realizarea mai multor poze ale aceluiași cadru, care apoi sunt unite. Totuși, dacă ai subiecți în mișcare aceștia vor ieși puțin blurați. Dacă vrei să faci așa poze, ar trebui să te concentrezi pe peisaje sau obiecte statice.

Fotografiile de mai jos sunt realizate în următoarele moduri: HDR, miniatură, super rezoluție. 

Mostra foto din Asus ZenFone 2 - mod HDR

Mostra foto din Asus ZenFone 2 - mod miniatura

Mostra foto din Asus ZenFone 2 - mod super rezolutie

Partea proastă a camerei foto este că în mod precum cel de miniatură, care presupune o focalizare doar pe o anumită zonă, restul apărând blurat, rezoluția finală a imaginii este destul de mică față de cei 13 megapixeli pe care îi are la dispoziție. Nu este un telefon care să-ți înlocuiască aparatul foto, dar este unul care îți oferă suficiente moduri cât să îl folosești cu plăcere. Modul HDR este bun, mult mai bun decât cel din HTC One M9, iar controlul manual își face treaba.

Dacă ești unul dintre fanii platformelor precum Instagram sau folosești filtre foto pe toate pozele tale, atunci pe ZenFone 2 vei avea așa ceva încă de când faci poza, ca să vezi exact ce surprinzi.

ASUS ZenFone 2 – Puncte pro

Designul este primul lucru care te atrage la telefonul taiwanez. Are un aspect premium, elegant, dar jucăuș care sare în evidență într-un sens bun. Cei de la ASUS au folosit o carcasă detașabilă dintr-un plastic special făcut să semene cu aluminiul, texturată și foarte plăcută la atingere care oferă senzația de siguranță când îl ții în mână. Butoanele de volum au fost mutate pe spatele telefonului, la fel ca la LG G3. Construcția este foarte solidă și, ințial, am avut impresia că am de a face cu un telefon unibody.

Review Playtech pentru Asus ZenFone 2

Performanța acestui telefon este ireproșabilă. Inițial, eram puțin sceptic când am auzit că ZenFone 2 funcționează pe baza unui procesor Intel Atom. Am câteva reticențe față de procesoarele mobile de la Intel din cauza unor experiențe neplăcute cu primele modele de astfel de procesoare, dar se pare că ASUS a ales ce trebuia. În combinație cu cei 4GB RAM, SoC-ul Z3580 face față oricărui fel de activitate și o face fără să sughită. Vorbesc aici de browsing, aplicații și jocuri.

Trecerea de la o aplicație la alta este foarte rapidă și jocurile rulează la un frame rate ridicat. Vorbim despre o configurație care în folosirea de zi cu zi se poate bate cu telefoanele high-end care folosesc cipuri Qualcomm sau Exynos.

Review Playtech pentru Asus ZenFone 2

Funcționalitatea dual active este una pe care o găsești rar pe smartphone-uri, iar asta esta încă un punct pro pentru ASUS ZenFone 2. Mulțumită acestui modul dual SIM, utilizatorii pot primi apeluri pe unul dintre numere în timp ce poartă deja o conversație pe altul. Pentru cei care vor un smartphone care să îi ajute să renunțe la telefonul de serviciu, această funcție este perfectă, deoarece înseamnă că nu se trezesc cu apeluri importante pierdute.

ASUS ZenFone 2 – Puncte contra

Autonomia a fost dezamăgitoare. Telefonul rezistă o zi, de dimineață până seara, dar atât. Având în vedere că LG G3 are un display care consumă mult mai mult (din cauza rezoluție QHD) și o baterie la fel de mare, mă așteptam ca ZenFone 2 să reziste ceva mai mult, în condiții de folosire medie spre intensă, cu luminozitatea setată undeva pe la 70%, chiar mai scăzută în multe momente. Din păcate, se pare că cei de la Intel mai au de rezolvat problema consumului de energie la procesoarele lor mobile. Partea bună este modul de fast charge, care îi permite telefonului să ajungă la 60% din baterie în 39 de minute.

Review Playtech pentru Asus ZenFone 2

Display-ul, în ciuda faptului că afișează culori vii și imagini pline de contrast, are o luminozitate maximă puțin cam scăzută. Folosit la interior, asta nu este o problemă, dar în lumina directă a soarelui vizibilitatea scade drastic.

ASUS ZenFone 2 – Concluzie

Taiwanezii au arătat cu modelul ZenFone 2 că nu se pricep doar la laptopuri, convertibile și tablete, ci că pot fi un adversar de temut și pe piața de smartphone-uri. Iar dacă ZenFone are câteva minusuri, mă aștept că următoarele modele să fie cu adevărat extraordinare. Până atunci, ce care aleg un astfel de telefon nu vor fi deloc dezamăgiți. ASUS ZenFone 2 este un telefon perfect pentru utilizatorii care vor un smartphone care să le facă pe toate fără să le golească buzunarele.

Review Playtech pentru Asus ZenFone 2