Aplicația care te scapă de povara mesajelor de sărbători

Aplicația care te scapă de povara mesajelor de sărbători
Bogdan Cristea
14:33 25.12.2015

O nouă aplicație te ajută să trimiți mai ușor mesaje și urări celor dragi cu ocazia Sărbătorilor.

Anul acesta, nu va mai trebui să pierzi zeci de minute scriind mesaje ”Fie ca…” și trimițându-le prietenilor. Asta, desigur, dacă deții un dispozitiv cu iOS. Un român cu numele de Mihai Babusca a creat aplicația SMS de Sărbători, care te ajută să trimiți un mesaj de Crăciun sau de Anul Nou celor apropiați. După cum probabil vă așteptați, aceasta vă permite să selectați contactele cărora vreți să le trimiteți SMS-ul și vă pune la dispoziție un număr important de mesaje predefinite.

În cazul în care acestea nu sunt pe placul vostru, veți putea chiar să vă creați unele noi. La început, va trebui să permiteți aplicației să vă acceseze contactele, după care veți fi nevoiți să selectați un număr de persoane. Alegeți apoi mesajul pe care vreți s-l expediați și gata! Desigur, aplicați are doar câteva zile, așa că nu trebuie să vă așteptați la cea mai bună experiență încă. Aceasta va fi optimizată în timp, iar noi feature-uri vor fi adăugate dacă va avea succes.

După cum menționează și site-ul boio.ro, în viitor ar putea fi adăugate și mesaje tipice altor sărbători, precum Paștele. Pentru cei care vor să descarce aplicația SMS de Sărbători, aceasta este disponibilă la prețul de un dolar pe App Store.

loading...