Șantaj pentru păcatele tale: aplicația de pornografie care te lasă ”în fundul gol”
Dorințele arzătoare te împing la păcate? Gândește-te mai bine la telefonul tău, înainte să descarci aplicații dubioase. În anul 2015, după atâția ani de acces la Internet, oamenii încă nu știu cum să-și protejeze datele și să stea departe de viruși.
Sfaturi precum folosirea unor parole diferite pentru site-uri diferite, sau îndemnuri care îți recomandă să nu descarci aplicații dubioase din locuri neautorizate sunt încă ignorate de prea mulți utilizatori de Internet.
Conform celor de la The Next Web, „Adult Player” este ultima apariție în materie de aplicații „ransomware”. În traducere, aplicație infectată cu un virus care restricționează accesul către dispozitivul pe care este instalată și care cere o sumă de bani pentru a-l debloca.
Odată instalată și cu permisiunea de a-ți controla ecranul de blocare, Adult Player îți face poze pe ascuns prin camera frontală a dispozitivului, pentru ca mai apoi să blocheze ecranul și să-ți ceară 500 de dolari pentru a putea fi folosit din nou.
Din păcate, o simplă repornire a telefonului nu te va salva.
În primul rând, aceasta ar trebui descărcată dintr-o sursă neautorizată, care îți poate supune dispozitivul la riscuri majore. Nu este nemaiîntâlnit ca o aplicație serioasă să trebuiască a fi descărcată dintr-o altă sursă decât Magazinul Google, dar ar trebui să ai încredere în aplicațiile serioase, oferite de companii de renume. Simplul fapt că această aplicație se numește „Adult Player” ar trebui să-ți dea de gândit.
Iar după descărcare, dacă deja ai făcut greșeala asta, aplicația îți cere permisunea să-ți acceseze ecranul de blocare și să funcționeze cu rolul de administrator. Asta ar trebui să fie un semnal de alarmă destul de evident. De ce ai permite unei aplicații care se presupune că ți-ar oferi imaginii cu un conținut ridicat de nuditate permisiunea să șteargă toate datele de pe telefon?
Dacă ai devenit victima acestei aplicații, sau unui alt virus de tip ransomware, în mod normal ar trebui să poți șterge aplicația prin pornirea dispozitivului în modul „safe”. Această metodă variază în funcție de dispozitivul pe care îl folosești. După repornire, ar trebui să poți șterge aplicația. Dacă nu, s-ar putea să fie nevoie să-i retragi drepturile de administrator până s-o poți șterge.
După ce ai scăpat, cel mai bine ar fi să încetezi să descarci aplicații dubioase din surse neautorizate, mai ales dacă nu știi cu ce se ocupă și dacă nu ai încredere în autorul acestora.