20 ian. 2014 | 10:55

Zvonuri: Au apărut primele detalii şi imagini despre Xperia Z2

ACTUALITATE
Zvonuri: Au apărut primele detalii şi imagini despre Xperia Z2

Chiar dacă este imposibil de măsurat nivelul de autenticitate al acestor imagini, este foarte probabil ca acesta să fie Xperia Z2.

sony xperia-z2-leaked-2

Pentru că a fost şi continuă să fie unul dintre cele mai populare aparate ale celor de la Sony, era evident că gigantul nu putea să rateze crearea unui urmaş. Deşi la CES a anunţat deja câteva aparate noi, este foarte probabil ca vârful de gamă al acestui an să iasă în lumina reflectoarelor la MWC, în câteva săptămâni.

Cu toate că zvonurile de până acum s-ar putea să facă referire la mai multe aparate ce urmează să fie lansate de japonezi, pentru un moment, să zicem că acestea fac, de fapt, referire doar la un singur smartphone de vârf. Sirius sau Xperia Z2 a ajuns prin câteva imagini pe forumul XDA-Developers.

Similar din multe puncte de vedere cu Z1, acest aparat are o margine a ecranului semnificativ mai mică, trăsătură care s-ar putea reflecta într-un ecran de 5,2 inci în locul celor de 5 inci de acum un an. Pentru menţinearea confortului în utilizare, toate butoanele şi mufele se află în exact acelaşi loc precum la Xperia Z1.

Momentan, este greu să ne pronunţăm din aceste imagini asupra rezoluţiei ecranului, există însă posibilitatea, la acest capitol, a unui salt de până la 2560 x 1440 pixeli. Ca un mic detaliu, acesta ar putea fi şi un cu numele de Xperia Z1L. Nu rămâne decât să aşteptăm până la MWC pentru a vedea ce variantă se confirmă.

sony xperia-z2-leaked-1

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele