04 iun. 2014 | 18:30

SSD SanDisk cu 10 ani garanție și preț rezonabil

ACTUALITATE
SSD SanDisk cu 10 ani garanție și preț rezonabil

SanDisk a lansat Extreme Pro, un SSD care îl înlocuiește pe Extreme II de anul trecut și care vine cu o garanție pe 10 ani, dovadă a încerderii firmei în produsele sale.

SanDisk

SanDisk

Potrivit SanDisk, Extreme Pro folosește tehnologia nCachePro, optimizată pentru creșterea vitezei de scriere și de citire a sistemului. De asemenea, SSD-ul este făcut și pentru o anduranță mai mare, de aici și încrederea SanDisk de a oferi 10 ani de garanție.

Designul este standard pentru cele trei variante – 2,5 inci, 7 milimetri. Viteza de citire secvențială este de 550 de MBps, iar cea de scriere este de 520 de MBps. SSD-urile consumă doar 0,13 / 0,15 wați când sunt active.

SanDisk Extreme Pro vine în trei variante, de 240 de GB, 480 GB și 960 de GB. Prețurile sunt pe măsura acestor SSD-uri – 189 de dolari, 369 de dolari și 600 de dolari.

SanDisk menționează că Extreme Pro este creat în special pentru gameri și profesioniști care lucrează cu editare video, Auto CAD sau 3D gaming. În plus, ca să arate încrederea lor, SanDisk dublează garanția standard la 10 ani.

Vlad Andriescu este Redactor-Șef, start-up.ro. Când nu e în căutarea următorului Steve Jobs, scrie despre trecut și viitor. vezi toate articolele