Ofertă Xbox One, pentru cei dispuși să renunțe la PS3
Te-ai săturat de vechiul tău PlayStation 3? Microsoft vine cu o ofertă Xbox One: oferă 100 dolari credit pentru Xbox Live dacă renunți la vechea consolă de la Sony în favoarea consolei sale.
Marketingul lui Microsoft devine din ce în ce mai agresiv în ultima vreme, gigantul software oferind un cupon de 100 de dolari oricui renunță la PS3 în favoarea noului Xbox One. Din păcate, această ofertă Xbox One este valabilă doar la magazinele de pe teritoriul Statelor Unite și se aplică pentru consolele PlayStation 3, Xbox 360 și Xbox 360 E.
Faptul că Microsoft are această ofertă promoțională care implică și consola concurenței înseamnă că vrea să își accelereze vânzările pentru noul Xbox One și să reducă practic diferența de preț dintre Xbox One și PlayStation 4, primul fiind acum cu exact 100 de dolari mai scump. Având în vedere că varianta retail de PlayStation 3 se vinde acum cu aproximativ 200 de dolari, nu este o idee deloc rea să renunți la vechea consolă pentru jumătate din prețul uneia noi.
Sunt curios însă câți dintre utilizatorii de PlayStation 3, utilizatori care cu siguranță și-au făcut cont pe platforma celor de la Sony și au achiziționat diverse jocuri sau alt tip de conținut, vor renunța la compatibilitatea respectivă și vor trece pe o platformă cu totul nouă. Mulți dintre ei probabil vor păstra PS3-ul și vor lua un PS4, costurile fiind aceleași.
Noua ofertă Xbox One este valabilă până la data de 2 martie. Vom vedea atunci câți utilizatori a reușit Microsoft să convingă să treacă granița de la o altă platformă, și asta pentru o ofertă la fel de bună ca a concurenței.