Motorola Moto E, disponibil în România
Telefonul poporului, așa cum a fost denumit de către cei care l-au testat, Motorola Moto E ajunge în oferta a două magazine online din România la un preț foarte bun.
Am aflat de vestea aceasta de pe gadget.ro și ni se pare foarte bine că Motorola Moto E ajunge și în România, deși doar la un singur magazin. Prețul la care sunt comercializate cele două variante (alb și negru) ale terminalului costă 600 de lei. Telefonul are un procesor dual-core și un ecran de 4,3 inch, dar optimizarea Motorola face totul. Credem că Motorola Moto E va fi la nivelul Nokia Lumia 520, dar cu Android, pentru că fluiditatea telefoanelor Motorola lansate în ultima vreme este aproape legendară.
Telefonul este disponibil pe clickshop.ro și pe f64.ro la același preț de 600 de lei, după ce la ultimul chiar a fost redus de la 688 de lei.
Designul Moto E, după cum se vede şi în poze, este similar modelelor de până acum, doar că ecranul este mai mic şi are o rezoluţie qHD. Celelalte două telefoane au rezoluţie HD. Apoi, are un procesor dual-core la 1,2GHz de la Qualcomm, o memorie RAM de 1GB şi un spaţiu intern de stocare de 4GB. Camera foto principală are 5 megapixeli.
Cei de la “The Verge” vorbesc în cuvinte frumoase despre acest telefon. La 129 de dolari, ei îl numesc un smartphone adevărat. Moto E răspunde bine la comenzi și are cea mai bună experiență de utilizare pentru un telefon sub 150 de dolari. Potrivit publicației amintite, telefonul este la fel de fluid ca și Motorola Moto X, care ar trebui să fie de două ori mai bun.
Americanii spun că orice producător își dorește telefonul care să conecteze următorul miliard de oameni. Nokia a reușit asta cumva cu Nokia Lumia 520, iar Moto E vine cu întregul ecosistem Android ca ofertă. E un smartphone modern, care râde de cei care au dat prea mult pentru un smartphone. Ce nu are? Cameră foto bună și cameră frontală.
Playtech.ro va testa în perioada următoare terminalul, pentru a vedea dacă se ridică la acest nivel. Vă spunem doar atât: Moto G și Moto X au fost două telefoane care ne-au impresionat. Aveau o fluiditate incredibilă, o calitate a sistemului de operare pe care nu am întâlnit-o pe multe device-uri cu Android. De asemenea, calitatea ecranului și a construcției era un lucru bun. Prețul, nu mai spunem de el. Au un raport calitate/preț extraordinar.
Review-ul la Motorola Moto G de pe adevarul.ro poate fi accesat la acest link.
Review-ul la Motorola Moto X poate fi citit aici și videoclipul cu el poate fi văzut mai jos.