12 mai 2014 | 20:30

Mediabridge, un producător care a fost „banat” de pe Amazon pentru comportament neadecvat

ACTUALITATE
Mediabridge, un producător care a fost

Amazon ia destul de în serios activitatea utilizatorilor pe site-ul acestuia, iar Mediabridge a încălcat o serie de reguli elementare în ceea ce privește comportamentul față de aceștia.

Medialink Amazon

Mai pe scurt, săptămâna trecută, un producător de echipamente de rețea, pe numele său Mediabridge, care își vindea produsele prin intermediul lui Amazon, a amenințat cu procese pe unul dintre utilizatorii site-ului, care a lăsat un review nefavorabil la unul din produsele listate. Desigur, acesta nu este un comportament adecvat pentru nici un fel de comunicare, este absolut de neacceptat să îți ameninți clienții doar pentru că nu le plac produsele tale, și au avut curajul să posteze acest lucru online. Discuția a devenit mai aprinsă atunci când utilizatorul respectiv a postat acuzațiile lui Mediabridge pe Reddit, atrăgând astfel atenția oficialilor Amazon. Mediabridge spune că a rezolvat această situație prin intermediul site-urilor de socializare, răspunsul lor oficial pe Facebook fiind însă indisponibil.

Amazon a decis însă că nu mai are nevoie de prezența Mediabridge pe site-ul propriu și a întrerupt orice colaborare cu acesta, eliminând produsele din site. Mediabridge este însă destul de supărat pe această situație, și chiar dacă pe pagina oficială nu se mai află răspunsul, acesta suna în felul următor:

”Din nefericire, în încercarea noastră de a îl face pe acest utilizator să facă ceea ce trebuie, și să renunțe la declarațiile sale despre compania noastră, Amazon a revocat privilegiile noastre de vânzare pe site-ul lor. Mulți dintre anagajații noștri depindeau de acest business și acum probabil vor rămâne fără un loc de muncă, din cauza unei situații care a fost denaturată și a unei discuții care a escaladat prea mult.”

Aceasta este o dovadă clară a puterii internetului și un exemplu negativ de PR în situații de criză și poate fi o lecție foarte importantă pentru alte companii care au decis că feedback-ul negativ, mai ales cel public, nu are ce căuta în online.