Internet Archive vine cu o colecție de 900 de jocuri clasice

de: Radu Neagu
03 11. 2014

Câți dintre voi ați mai auzit de Internet Archive până acum? Pentru cei care nu sunt la curent aceasta este o organizație non-profit celebră pentru crearea de back-up-uri ale paginilor de intrnet.

De această dată Internet Archive reușește să atragă atenția și celor care sunt pasionați de jocuri prin cele mai recente upload-uri care numără nu mai puțin de 900 de jocuri video de colecție ce datează din anii 1970 până la jocuri lansate în 1990. Dacă ești cumva nostalgic și îți e dor de vechile jocuri pe 8 biți de pe sisteme precum Atari, Nintendo sau de pe consolele ce se regăseau în parcurile de distracții și ”locații selecte” în principal în Statele Unite atunci poți accesa secțiunea Internet Arcade.

Internet Arcade găzduiește printre altele și titluri cunoscute precum Astro Invader și PacMan și de asemenea multe jocuri de care personal nu am auzit în viața mea. Majoritatea jocurilor vin cu o descriere amănunțită și un istoric relevant precum și linkurile ce permit gameplay-ul direct din pagina web.

Este nevoie de puțină răbdare însă. La momentul la care scriu articolul site-ul merge foarte greu, uneori este chiar imposibil de deschis și cei de la Internet Archive ne invită să menționăm jocurile care nu pornesc sau care au probleme cu controlalele ori cu sunetul de fundal.