16 aug. 2014 | 12:00

Google Chromecast – Între YouTube și TV stă un gadget mic și foarte util [REVIEW]

ACTUALITATE
Google Chromecast - Între YouTube și TV stă un gadget mic și foarte util [REVIEW]

Google Chromecast este un gadget foarte mic, care face o treabă destul de bună. Îți pune pe TV aplicații ca YouTube, Deezer sau Daily Motion și Netflix. La fel de important, deschizi Chrome pe TV, iar asta e o funcționalitate foarte bună.

Google Chromecast (1)

Google Chromecast a fost lansat la un an după un dispozitiv eșuat: Nexus Q. Probabil că Google a și ars documentele despre acel gadget, dar Chromecast i-a ieșit mult mai bine. Înainte de review-ul complet trebuie spus că nu e un gadget necesar, ci este un moft consumist. Îl vezi, îl vrei, îl iei și nimic mai mult. Cel puțin nu ajungi să regreți că ai dat bani pe el.

Preț: 210 lei. Este disponibil la câteva magazine online din România, iar în Statele Unite ale Americii costă 35 de dolari (aproximativ 120 de lei).

Introducere

Google Chromecast a fost lansat anul trecut doar cu suport pentru YouTube, Netflix și Google Chrome, browser-ul companiei. Între timp, lista s-a mărit și vor mai veni altele în timp. Poate nici n-ai nevoie de multe dintre ele, iar pe YouTube este o extensie foarte bună. Cât despre Chrome pe TV, folosești o extensie disponibilă în magazinul cu aplicații pentru browser.

Acest gadget are o lungime de aproximativ șase centimetri, simplu, realizat din plastic, cu port HDMI și microUSB. Prin microUSB îl alimentezi, are cablu inclus în plachet, iar dacă ai noroc, ai televizor care îl poate încărca direct prin HDMI. Totuși, Google nu recomandă asta. Alimentarea separată presupune că acest gadget îți poate porni televizorul folosind doar telefonul. Bine, dar ce telefon?

Îți trebuie Android 4.2 sau mai nou sau iOS. Există aplicația pentru Chromecast în Play Store sau App Store, o instalezi, apoi o configurezi. Conectezi Chromecast și telefonul la aceeași rețea WiFi, prin ea vor „comunica”, îi dai un nume gadgetului și ești gata să îl folosești. Poate că, dincolo de lista aplicațiilor compatibile, cel mai mare minus este lipsa unei aplicații pentru Windows Phone. Însă dacă va fi suficient de popular, poate om vedea alternative de tipul 6cast sau CCast.

Chromecast folosește un system-on-chip cu 512MB de memorie RAM și un spațiu de stocare de 2GB. Nu contează aceste specificații, e necesar să știi că poți ieși din YouTube sau alte aplicații pe smartphone, iar pe TV să meargă în continuare conținutul. Este redat la rezoluția maximă, cel puțin din aplicațiile dedicate, cu un sunet foarte bun. Sunetul va fi, desigur, redat de televizor. Când trimiți spre Chromecast file de Chrome în care sunt și videoclipuri în flash s-ar putea ca acelea să nu meargă prea bine în fullscreen. Bine, vor merge execrabil. În mare parte, e vina site-ului respectiv, iar parțial e dezinteresul Google de a mai oferi suport pentru așa playere.

Google Chromecast (11)

Chromecast – Puncte contra

Sacadează și calitatea este destul de redusă pentru videoclipurile redate direct din pagina unui site. De regulă acestea folosesc playere ineficiente de aici și lipsa de calitate.

Nu există controale Play, Pause, Back, Forward undeva în meniul de notificări sau în aplicația Chromecast. Trebuie să intri în YouTube sau ce altă aplicație ai folosit pentru a controla muzica ori videoclipul.

Încă nu poți pune tot ecranul pe TV (actualizare: pe Android KitKat și pe viitorul L funcționează această lucru. Dispozitivele Nexus lansate în ultimii doi ani și flagship-urile LG, Samsung și HTC sunt suportate. Pentru a realiza asta trebuie actualizarea Play Store). În fapt, Chromecast se vrea mai mult un intermediar între conținutul aplicațiilor de divertisment decât o punte între smartphone și TV. Oarecum de înțeles, dar nici pasul amintit de mine nu este greu de făcut.

Google Chromecast (10)

Chromecast – Puncte pro

Costă puțin și videoclipurile full HD sau muzica pe care o asculți merg foarte bine pe TV. Asta dacă și ai un televizor cu un sunet decent și cel puțin suport pentru rezoluție HD.

Este ușor de configurat, iar lista de aplicații compatibile crește. Multe vor fi inutile în România, dar cele precum YouTube, Deezer, Daily Motion și Chrome sunt utilizabile încă de la început.

Concluzia

După cum am zis și la început, Chromecast este un impuls consumist. Urmăresc foarte multe videoclipuri pe YouTube, cele mai multe full HD și care au o durată de peste 10 minute, așa că pe TV este o adevărată plăcere să le văd. Am mai folosit și Chrome pe televizor, dar mai mult pentru că puteam. Nu e foarte comod să navighezi pe Facebook de la doi metri distanță sau să scrii ceva de la aceeasi distanță în document. Cumperi Chromecast pentru că l-ai pune la treabă și după ce faci asta o dată vrei să repeți.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Google Chromecast/”/]

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele