11 iun. 2014 | 16:26

Feedly a fost lovit de o serie de atacuri de tip DDoS

ACTUALITATE
Feedly a fost lovit de o serie de atacuri de tip DDoS

Pentru aceia dintre voi care își adună doza zilnică de informații de pe Feedly, vă anunțăm că motivul pentru care acesta nu a funcționat, și probabil încă mai are probleme este un atac de tip DDoS.

Feedly

Atacurile DoS, Denial of Service sunt unele dintre cele mai puternice fiind genul de atacuri realizate asupra serverelor companiei, din sute și mii de locații diferite, de obicei prin computere infectate, care afectează complet funcționarea serviciilor. Feedly a postat un material legat de acest atac în desfășurare în prezent prin care menționează că atacatorii au luat legătura cu ei și cer o anumită sumă de bani pentru a opri atacul.

Momentan Feedly susține că lucrează împreună cu providerii serviciilor de internet și hosting pentru a rezolva această problemă. Implicate mai sunt și alte companii care au fost victimele unor astfel de atacuri, destul de recent. Feedly a menționat că datele utilizatorilor sunt în siguranță și că lucrează cât de repede pot pentru a readuce în funcționare serviciul. Nu se știe momentan cât va dura acest lucru, între timp recomandăm puțină răbdare, nu e vina lor.

Feedly reprezintă un reader RSS, binecunoscut de mulți dintre utilizatori, care ajută la obținerea rapidă a update-urilor de pe blog-uri sau website-uri. Popularitatea acestui serviciu a crescut foarte mult în momentul în care, în 2013, Google a anunțat închiderea serviciului RSS Reader, chiar pe data de 1 iulie.