Microsoft Office, în curând pe tabletele Android
După ce Microsoft a lansat, la începutul acestui an, întreaga suită de aplicaţii Microsoft Office pentru iPad, mulţi au sperat să apară şi pe Android.
În mod indirect, oficialii Microsoft au promis de mult timp că vom vedea aceeaşi iteraţie de Office şi pe tabletele cu Windows 8 sau Android. Acest lucru nu s-a întâmplat încă, dar zvonurile pe marginea acestui subiect se înteţesc. Cei de la The Verge au primit informaţii la prima mână de la un oficial ce vrea să-şi menţină anonimatul referitoare la o versiune de Office pentru tabletele cu Android. Aceasta ar trebui să fie publicată în Google Play până la sfârşitul acestui an. Pentru respectiva iniţiativă, Microsoft deja caută beta testeri ce trebuie să se înscrie pe website-ul Microsoft SharePoint.
Şi de această dată, aparent, versiunea de Office pentru tabletele şi hibridele cu Windows 8 nu va veni decât după varianta pentru Android. Un Microsoft Office optimizat pentru touch, va fi făcut public pentru PC-uri abia în 2015. Dacă ar fi să găsim o logică în spatele acestor amânări şi a motivului pentru care Android-ul vine în faţa Windows, răspunsul constă dedicarea resurselor numărului mai mare de utilizatori.
Vizavi de preţul pentru Microsoft Office de Android, cel mai probabil, va continua să fie gratuit, ca şi pe iPad, pentru partea de vizualizat documente, dar dacă vreţi să şi creaţi sau editaţi fişiere, sunteţi obligaţi să aveţi un abonament Office 365. Nu mai rămâne decât să aşteptăm câteva luni pentru a ne lămuri dacă zvonurile înşirate mai sus se vor materializa sau infirma.
O alternativă la Microsoft Office este Quickoffice pentru Android.