04 sept. 2014 | 17:24

„Granzii“ Huawei Ascend: Mate 7 cu cititor de amprente și G7 cu design bun și dotări modice

ACTUALITATE
„Granzii“ Huawei Ascend: Mate 7 cu cititor de amprente și G7 cu design bun și dotări modice

IFA era, în anii trecuți, festivalul phablet-urilor. Acum, chinezii de la Huawei par să se priceapă tot mai bine la asta. Avem, așadar, Ascend Mate 7 cu un design atrăgător și cititor de amprente. Apoi, este Ascend G7, ecran de 5,5 inci și 7,6 mm grosime.

huawei mate7

FOTO GSMArena

Huawei Ascend Mate 7 are un ecran de 6 inci full HD și o margine foarte îngustă în jurul acestuia. Compania nu se dezice și folosește tot un procesor Kirin, propriu, cu octa-core împărțite într-unul cu patru la o frecvență de 1,8GHz și celălalt tot cu patru la 1,3GHz. Memoria RAM este de 2GB și de 3GB, în funcție de spațiul de stocare. La 32GB primești mai multă memorie RAM, pe tiparul LG G3, scrie GSMArena.

Descoperă mai multe gadgeturi prezentate la IFA 2014

Camera foto principală are 13 megapixeli, pe când cea frontală este de 5 megapixeli, probabil optimizată pentru selfie-uri. În plus, acest phablet este capabil să filmeze 4K, după cum fac asta și Galaxy S5 și LG G3. Bateria este de 4.100 mAh și rulează Huawei Emotion UI peste Android 4.4 KitKat.

Huawei Mate 7 va fi disponibil la un preț de 500 de euro și 600 de euro pentru 16GB, respectiv 32GB începând cu această toamnă. Va fi disponibil, după cum se vede și în imaginea de mai jos, în nuanțele: Obsidian black, Moonlight silver și Amber gold. Și, după cum observi pe spatele gadgetului, are cititor de amprente similar HTC One Max.

huawei mate 7

Când vine vorba de Huawei Ascend G7, acesta are un procesor cu patru nuclee, un ecran de 5,5 inci HD și 2GB de memorie RAM. După cum se vede, e vorba de un smartphone „de buget“. Rulează tot Android 4.4 KitKat cu interfața Emotion UI 3.0, iar camera este de 13 megapixeli cu una frontală de 5MP. Telefonul are o grosime de 7,6 mm cu o greutate de 165 grame.

huawei ascend g7

Modelul precedent a fost Ascend G6 pe care l-am avut și noi în review. „Să vi-l cumpărați? Pentru că are 4G, poate fi un terminal bun. De asemenea, e micuț, foarte ușor și confortabil. Calitatea audio e bună, deși poziționarea căștilor ca la orice model de Ascend e defectuoasă, prin plasarea în colț. Aspectul este unul plăcut așadar, performanțele sunt medii, dar 4G la 900-1.000 de lei este un avantaj bun. A nu fi confundat cu Orange Gova, un telefon mai slab din punct de vedere tehnic și prezent în oferta Orange, dar care seamănă foarte mult cu acesta“ – mai multe aici.

Un videoclip de promovare a Ascend G7

Notă: Articolul a fost actualizat pentru a adăuga informații despre Huawei Ascend G7. Inițial, era doar despre Ascend Mate 7.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele