Samsung a fost amendat pentru reclame mincinoase
Samsung a primit zilele trecute o amenda de la Federal Trade Commision in Taiwan in valoare de 10.389 dolari pentru afirmatii mincinoase in materiale de promovare.
Intregul caz graviteaza in jurul unui terminal mai putin popular al companiei. Este vorba de un dual sim cu numele de Samsung Galaxy Y Duos GT-S6102. FTC a atras atentia in decizia de amendare asupra faptului ca gigantul sud-coreean a mentionat atat in cataloagele catalogurile de promovare tiparite, cat si pe pagina online a produsului, focus automat la camera integrata si la functia blit.
In realitate insa aceste functii nu se reflectau si in produsul livrat. In mod evident, Samsung a achitat rapid amenda si a scos respectivele referinte mincinoase din orice materiale de promovare a terminalului.
FTC a mai avut compania sud-coreeana in vizor in luna septembrie a anului trecut. La momentul respectiv, Toshiba Samsung Storage Technology, un concern format din Samsung si Toshiba, a fost amendat impreuna cu alte companii care activau in acelasi domeniu. Motivul respectivei amenzi viza fixarea pretului pentru unitati optice.