Mastor si al lor stabilizator de imagine prezentat la IFA 2013
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2013/09/IMG_0674-630x420.jpg)
Cand mentionam Mastor, vorbim clar de o companie chinezeasca sau coreeana, care ne-a atras atentia in cadrul targului de la Berlin.
Acestia prezentau trecatorilor un sistem de stabilizare a imaginii, electronic, bazat pe o multime de senzori ce compensau miscarea camerei foto. Sistemul Mastor este atat de stabil incat poti fugi linistit cu el in mana fara ca miscarea sa se simta prea mult in filmare. Ba chiar unealta este gandita pentru a fi tinuta atat cu doua maini, cat si cu o singura mana, oferind acelasi nivel de stabilizare cerut.
Interesant este ca, in momentul in care alergi cu sistemul in mana, si ma refer alergat la modul serios, imaginea este la fel de stabila ca si cand ai filma de pe loc cu un DSLR, fara stabilizator dedicat.
Produsul Mastor se bazeaza pe o multime de senzori giroscopici, ce compenseaza miscarea actionand niste motoare electrice ce misca foarte rapid camera video.
Pretul unei astfel de unelte ajunge la 8000 dolari, insa este cel putin de doua ori mai ieftina ca un produs similar pe care l-am vazut in statele unite acum ceva vreme.
Acest tip de stabilizator va fi cu siguranta un produs revolutionar in industria video. Inlocuieste la perfectie sistemul GlideCam, sistem ce necesita o vesta complexa, antrenament fizic pentru a putea sustine greutatea respectiva si, desigur, training dedicat pentru acesta.
Sistemul de la Mastor nu necesita mai mult de 5 minute pentru a te obisnui cu el si, sa zicem, cateva zile pentru a perfectiona tehnica. Detine si un ecran wireless ce transimte imaginea de la camera video si promite o serie de controale ale acesteia.
Singurul dezavantaj ar fi faptul ca trebuie manevrat de doua persoane. Una actioneaza sistemul stabilizator si celalalt are control asupra camerei video.