Magazinul F64 se vinde
F64, cunoscutul magazin foto-video din România, va fi preluat de un investitor străin, la 12 ani de la lansare.
Inițial a fost o afacere mică, între prieteni, bazată pe pasiunea pentru fotografie a fondatorilor, Marian Alecsiu și Daniela Becheru. Peste ani, magazinul F64 a devenit cunoscut oricărui fotograf entuziast, fie el începător sau profesionist.
Odată cu dezvoltarea afacerii, F64 și-a extins și diversitatea de produse, în prezent comercializând inclusiv smartphone-uri și tablete, mai ales având în vedere amploarea pe care au luat-o aceste dispozitive din punct de vedere al camerelor foto integrate.
Vânzările F64 au crescut în 2013 față de anul trecut cu 12%. Cifra de afaceri a magazinului este de 18 milioane de euro.
În zilele următoare managementul F64 va oferi mai multe detalii despre schimbările ce au loc în această perioadă în xzona acționariatului.