17 iun. 2013 | 17:00

„Cheetah cub robot”, motanul elvetienilor de la Biorob

ACTUALITATE
„Cheetah cub robot”, motanul elvetienilor de la Biorob

Elvetienii de la Biorobotics Laboratory (Biorob) din École Polytechnique Fédérale de Lausanne, au dezvoltat „cheetah cub robot”, un robot cu patru picioare care a avut ca inspiratie o felina.

cheetah cub

Cei de la Biorob s-au concetrat asupra felului in care pisica se deplaseaza si au creat „cheetah cub robot” astfel incat sa pastreze toate caracteristicile, mai ales stabilitatea in deplasarile pe teren accidentat. Desi cercetarile au durat o perioada destul de lunga, „cheetah cub robot” este cel mai rapid robot de pana acum din categoria lui, sub 30 de kilograme, putand strabate o distanta de sapte ori mai mare decat lungimea corpului propriu, intr-o singura secunda. Dupa cum arata picioarele sale, care reproduc cu fidelitate morfologia intalnitat la feline, robotul, pastreaza avantajele modelului sau: are dimensiuni reduse, este usor si este rapid.

„Cheetah cub robot”, pe langa faptul ca este rapid, a demonstrat in timpul testelor ca are o stabilizare automata foarte buna atunci cand alearga cu viteza maxima sau pe un traseu care include diferite „piedici”, cum ar fi, de exemplu, necesitatea schimbarii lungimii pasilor. Pe langa acestea, robotul este foarte usor, compact si a fost asamblat din materiale usor de gasit, si ieftine.

Toata puterea lui „cheetah cub robot” sta in modul in care au fost concepute picioarele. Cercetatorii au devoltat un nou model cu acest robot, avand la baza observarea cu mare atentie si reproducerea cu mare fidelitate a picioarelor felinelor. Numarul segmentelor – cate trei la fiecare picior – si proportionalitatea acestor segmente sunt similare cu cele intalnite la pisici. Pentru a reproduce tendoanele, cei de la Biorob au folosit arcuri, iar muschii au fost inlocuiti cu mici motoare care transforma energia in miscare.

Creatorii sai au spus ca, desi este inca in stadiul de experimentare, robotul va servi ca platforma pentru cercetari privind locomotia si biomecanica. Cercetatorii spera ca „cheetah cub robot” sa stea la baza dezvoltarii de noi roboti pentru explorare si, de ce nu, roboti folositi in misiuni de salvare.