ASUS P9X79-E – Pentru cei care insista la o configuratie 4 way SLI
ASUS a lansat o noua placa de baza pentru segmentul de Workstation, sau pentru pasionatii de configuratii cu mai multe placi grafice, ASUS P9X79-E.
ASUS P9X79-E este o placa de baza pentru segmentul Workstation, acolo unde o configuratie 4 Way SLI este conceputa pentru a mari puterea de procesare grafica in cazul unor aplicatii de creatie. Nimeni nu spune ca nu poate fi de altfel folosita si pentru jocuri. Unul dintre cele mai notabile elemente este desigur aranjamentul sloturilor PCI Express. Cele de culoare albastra sunt cele care suporta o rata de transfer de 16X iar cele negre functioneaza pe standardul 8x, preluant o parte din viteza slotului albastru de langa el. Utilizatorul poate instala astfel chiar si 7 placi grafice single-slot pe acest sistem.
Un alt aspect interesant al acestei placi de baza este prezenta a doua porturi Ethernet ce functioneaza cu ajutorul controllerului intel i210. Placa ofera in continuare o conectivitate generoasa, 4 porturi USB 3.0, doua in fata prin conector auxiliar si doua in spate, o multime de porturi USB 2.0, ba chiar si un port optic pentru semnalul de audio. Pe langa cele 6 porturi SATA 3 placa ofera posibilitatea folosirii unui SSD ca si caching. Asadar daca aveti o unitate SSD normala, insa este probabil mai slaba sau mai mica decat aveti nevoie pentru sistemul de operare aceasta poate fi folosita ca si cache.
Placa va fi disponibila probabil la sfarsitul acestei luni, insa momentan nu este cunoscut pretul acesteia. Putem fi siguri insa ca va oferi o stabilitate de invidiat.