Trials Evolution – Senzatii tari pe Xbox Live [REVIEW]
Studioul RedLynx a evoluat foarte mult de la lansarea primului titlu din seria Trials in format Flash pe internet. Adevaratul succes a fost inregistrat cu Trials HD pentru Xbox Live Arcade, care s-a dovedit a fi un adevarat boom comercial. Din fericire, succesul s-a datorat calitatii jocului, care oferea un gameplay simplu la prima vedere, dar complex la o analiza mai atenta si a nivelurilor foarte creative. Sa vedem daca Trials Evolution este demn de numele pe care il poarta.
Gameplay
Pentru cei care nu stiu, seria Trials este bazata pe gameplay, fara sa ofere vreo poveste sau motivatie pentru jucator. Fiecare nivel este practic o cursa cu obstacole, care trebuie parcurs folosind o motocicleta. Ce este foarte important de invatat inca de la inceput este dependenta jocului de fizica. Chiar daca actiunea are loc pe un plan 2D intr-un mediu 3D, fzica motocicletei este foarte bine redata in joc, ceea ce inseamna ca orice miscare gresita il poate “planta” pe riderul nostru… in pamant.
Pentru a face jocul cat mai accesibil, cei de la RedLynx au preferat sa pastreze schema de control cat mai simpla, folosind in gameplay doar doua butoane si stick-ul analogic din stanga. Butonul Trigger-ul din dreapta este folosit pe post de acceleratie, in timp ce Trigger-ul stang este frana. Cu ajutorul stick-ului analogic controlam distributia greutatii si a fortei aplicate a motociclistului asupra vehiculului. Evident, cu o schema de control atat de simpla, chiar bunica ar putea sa joace Trials Evolution.
Totusi, pentru a pastra dificultatea neiertatoare pentru care seria este atat de faimoasa, echipa producatoare a realizat o selectie de niveluri extrem de complicate. Modul Single Player este destul de simplist, oferind evenimente care se deblocheaza progresiv, in functie de numarul de medalii adunate in cele deja disponibile. Dupa fiecare set de niveluri completat jucatorul trebuie sa sustina o proba practica pentru a avansa in “nivel”, fiecare dintre acestea prezentand noi miscari posibile in joc. De asemenea, promovarea acestor “examene de licenta profesionala” aduce de la sine cate o motocicleta noua.
Toate abilitatile si motocicletele noi ar fi inutile fara niste niveluri care sa prezinte o provocare. In aceasta privinta studioul RedLynx a reusit sa se intreaca pe sine insusi, oferind o selectie impresionanta si variata de trasee. Vechile hangare in care avea loc actiunea din Trials HD au fost inlocuite cu tot felul de drumuri de tara, paduri, porturi, pesteri si alte locatii exotice, mai mult sau mai putin realiste. Exista chiar si un nivel care copiaza stilul artistic din Limbo, iar traseul Gigatrack pe care il poti parcurge in aproximativ 15 minute va fi o provocare serioasa chiar si pentru cei mai inraiti jucatori de Trials.
In principiu, parcurgerea unui nivel dureaza intre 45 de secunde si 1,30 minute. Din pacate pentru cei care nu au foarte mult timp la dispozitie de investit in jocuri, pentru a duce la bun sfarsit un astfel de traseu cu medalia de aur poti sa joci acelasi nivel timp de jumatate de ora. Acesta nu este deloc un lucru rau, intrucat fiecare cazatura si greseala pe care o faci in joc ti se strict tie, jucatorului, si nu vreunei probleme tehnice.
Fix pentru a evita frustrarile jucatorilor, producatorii au ales sa includa multe checkpoint-uri de-a lungul traseelor si doua butoane foarte folositoare. Apasand pe B, jucatorul este transportat direct la ultimul checkpoint, in timp ce butonul Back reia cursa de la inceput. Este important de mentionat ca aceste actiuni se fac fara a necesita ecrane in plus de incarcare.
Este clar ca studioul a lucrat foarte mult la crearea de noi niveluri si scenarii in joc, insa toata tehnologia pe care au dezvoltat-o in acest scop ar fi fost degeaba daca nu ofereau si un editor. Ei bine, exact acest lucru s-a intamplat. Editorul de niveluri folosit pentru realizarea tuturor circuitelor din Trials Evolution este disponibil acum pentru toata lumea si este inclus in meniul principal al jocului. Acesta ofera o libertate creativa iesita din comun. Daca ar fi sa compar cu o alta componenta asemanatoare din alt joc, as putea spune ca este echivalenta cu cea din Little Big Planet 2.
Acest lucru se datoreaza faptului ca nu poti realiza doar alte noi niveluri obisnuite pentru Trials, ci poti sa realizezi jocuri intregi, din complet alte genuri. Evident, un astfel de editor trebuie sa vina si cu o infrastructura online, iar RedLynx a pus la punct un sistem foarte simplu prin care jucatorii isi pot publica propriile creatii, pot vota pentru nivelurile si/sau modurile de joc create de altii si pot astfel sa descopere continut nou si gratuit pentru jocul lor.
Acum, ca am acoperit si aceasta parte a jocului, a venit vremea sa vorbesc despre o alta componenta noua, exclusiva titlului Evolution in seria Trials. Este vorba despre un mod multiplayer, disponibil atat local, cat si online. Multiplayer-ul ofera suport pentru patru jucatori si poate sa prelungeasca viata jocului la infinit. Avand in vedere ca Trials HD nu venea cu multiplayer si editor de niveluri si este inca foarte jucat, Evolution pare sa fie realizat cu un termen de valabilitate nedeterminat.
Grafica si Sunet
Fiind un joc de Xbox Live Arcade, nu trebuie sa avem mari asteptari din punct de vedere vizual de la Trials Evolution. Acesta ofera o grafica functionala, pe alocuri chiar buna, insa care nu uimeste cu nimic.
Pe de alta parte, alegerea unei fidelitati grafice mai scazute a fost facuta in favoarea unui framerate constant de 60 de cadre pe secunda, foarte important avand in vedere nivelul de precizie necesar pentru ducerea la bun sfarsit a traseelor. Este placut sa vedem o variatie atat de mare a mediilor de joc dupa un Trials HD foarte limitat din aceasta privinta.
Sunetul, din pacate, nu este un aspect al jocului care pot spune ca s-a imbunatatit. Avem de a face cu un soundtrack destul de neinspirat, compus din melodii de rock alternativ. Din pacate nu vorbim despre rock alternativ bun, ci despre genul acela prost, cantat de tot felul de trupe anonime. Nici efectele sonore nu ies in evidenta cu nimic. Exploziile sunt plictisitoare, motocicletele suna convingator, iar din cand in cand motociclistul mai baga cate un tipat in secventele mai tensionate, insa nimic nu este cu adevarat stralucitor pe partea audio a lui Trials Evolution.
Concluzii
Avand in vedere pretul si calitatea lui Trials Evolution, mi-as dori ca toti cei care citesc acest review sa sara chiar acum pe Xbox Live Arcade si sa cumpere jocul. Din pacate insa, acesta nu este pentru toata lumea.
Seria Trials este dedicata celor mai perseverenti gameri, care sunt dispusi sa investeasca intregi ore doar pentru a urca inca un loc pe leaderboard-urile online. Un lucru este sigur, totusi: nu putem ignora atentia pe care RedLynx a investit-o in dezvoltarea acestui titlu si abia astept sa vad niste niveluri cu adevarat impresionante realizate de comunitate. Cu siguranta, cativa ani de acum, acest titlu va ramane pe hard disk-ul consolei mele.