24 aug. 2012 | 14:30

Solutiile de virtualizare moderne primesc update-uri consistente

ACTUALITATE
Solutiile de virtualizare moderne primesc update-uri consistente

Indiferent ce aroma de Windows pe Mac sau alt Windows pe Windows va doriti, cele mai populare solutii de virtualizare din piata primesc actualizari consistente aferente noilor sisteme de operare.

Macbook Windows

Daca sunteti doritori sa instalati noul Windows pe Mac, Parallels Desktop ajunge pe data de 4 septembrie la versiunea a 8-a. Nu avem foarte multe detalii legate de noua versiune, insa merita retinut ca dezvoltatorii de aplicatii au implementat un upgrade gratuit dedicat clientilor de Parallels 7. Mai precis, daca ati achizitionat o licenta de Parallels Desktop 7 dupa data de 25 iulie a acestui an veti primi un upgrade gratuit la versiunea cu numarul 8.

VMware Fusion 5, noua versiune a popularului program este disponibila de azi si suporta doua dintre cele mai importante sisteme de operare in acest moment: Windows 8 si Mountain Lion. Printre noile functii se numara un timp mai scurt de pornire a sistemului de operare, un consum redus de energie in cazul posesorilor de notebook si optimizari pentru noile MacBook Pro-uri cu Retina Display. Si in zona aplicatiilor 3D se vor simti imbunatatiri de performanta, iar daca tineti evidenta, in total vorbim de 70 de functii noi. Si in cazul noului Fusion se aplica aceeasi regula de upgrade gratuit pentru cei care au achizitionat o licenta de Fusion 4 dupa 25 iulie. Pe partea de preturi pentru cei care achizitioneaza noua versiune, acesta va fi disponibil la 50 dolari iar varianta Professional, 100 dolari.

In definitiv, ca de fiecare data cand vorbim de aplicatii nu foarte ieftine, totul se rezuma la dorintele utilizatorului. Personal sunt de parere ca daca va doriti un mediu izolat de lucru intr-o masina virtuala VMware este o solutie mai buna, in timp ce daca va doriti sa transferati deseori fisiere intre cele doua sau mai multe sisteme de operare, Parallels este calea de urmat.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele