14 nov. 2012 | 15:00

PlayStation Plus debuteaza pe Vita cu patru jocuri gratuite

ACTUALITATE
PlayStation Plus debuteaza pe Vita cu patru jocuri gratuite

Stiam inca de la Gamescom ca serviciul premium PlayStation Plus va veni si pe PlayStation Vita, insa pana in prezent nu stiam cand se va intampla acest eveniment si ce va aduce acesta fanilor consolei portabile de la Sony. Ei bine, compania japoneza a dezvaluit prin intermediul PlayStation Blog data la care abonatii Plus vor putea intra in posesia bunatatilor promise.

Startul suportului oficial pentru Plus pe PlayStation Vita va fi dat pe data de 21 noiembrie si va veni printr-un update gratuit de firmware, care va urca software-ul consolei la versiunea 2.0. Avand in vedere ca este un salt important pe partea software, Sony a inclus in acest update si un client de e-mail care va oferi suport pentru Gmail si Yahoo, alaturi de imbunatatiri pentru browser, posibilitatea de redare a clipurilor video 1080p, conectare wireless la PC pentru transfer de date si acces la setari avansate pentru jocurile PSOne Classics.

In primul val de jocuri pentru PlayStation Vita oferite gratuit in Europa prin intermediul Plus se vor regasi Uncharted: Golden Abyss, Gravity Rush, Chronovolt si Tales from Space: Mutant Blobs Attack. Acestea sunt adaugate la ceea ce Sony numeste „Instant Game Collection” si sunt disponibile pentru download oricand, atat timp cat ai un abonament valabil la Plus. Cei care au deja o astfel de subscriptie nu vor trebui sa plateasca nimic in „plus”, intrucat aceasta este valabila atat pe PS3, cat si pe Vita. Mai mult, spatiul disponibil pentru pastrarea salvarilor din jocuri in cloud va fi de asemenea extins cu inca 1 GB dedicat strict jocurilor de Vita.

Cu ocazia lansarii acestui serviciu pe consola portabila, Sony ofera si o reducere de 20% la anumite titluri destinate acesteia, care va fi valabila o saptamana. Jocurile care vor fi incluse in aceasta oferta sunt:

  • Escape Plan
  • Unit 13
  • Hustle Kings
  • MotorStorm RC
  • Super Stardust Delta and Advanced Star Fighter Pack Bundle
  • Top Darts
  • Little Deviants
  • Modnation Racers: Road Trip
  • Reality Fighters