16 ian. 2012 | 12:53

IBM a reusit sa stocheze un bit pe doisprezece atomi

ACTUALITATE
IBM a reusit sa stocheze un bit pe doisprezece atomi

Acum ca mediile de stocare vin in marimi din ce in ce mai mici si capacitati din ce mai mari, companiile se gandesc la viitor si la limitele tehnologiei actuale de a pastra informatia in format digital. Ei bine, conform BBCIBM a facut o descoperire care ar putea duce la si mai mult spatiu fara a fi nevoie de a recurge la dispozitive mai mari fata cele din ziua de azi din punct de vedere fizic.

Astfel eforturile s-au dus in directia celei mai mici structuri posibile: atomul. Momentan este nevoie de aproximativ un milion de atomi pentru a pastra un singur bit de date, insa echipa de cercetare a companiei americane a reusit sa faca acest lucru folosind doar doisprezece. Orice structura formata din mai putini atomi poate pierde informatii din cauza efectelor cuantice, asa ca IBM considera ca aceasta este cea mai mica forma in care putem inregistra date.

Aceasta descoperire poate duce la hard disk-uri si memorii flash cu o capacitate mult mai mare decat avem in acest moment. Noua tehnologie a fost demonstrata ca o alternativa capabila la tehnologia din prezent prin legarea unui cluster de opt astfel de formatiuni pentru a stoca un byte pe 96 de atomi. Singura problema care sta in calea implementarii ei in produse destinate consumului este acum cea a magnetismului, care poate face noile medii de stocare sa interfereze cu alte componente.

Dr. Sebastian Loth, cel care a condus acest experiment, considera ca folosind tehnologia si uneltele actuale stocarea unui singur bit pe 150-200 de atomi ar fi posibila la temperatura camerei.