05 apr. 2012 | 13:28

Google testeaza ochelarii pentru smartphone

Share
Google testeaza ochelarii pentru smartphone

 

Google Project Glass

Google a facut public faptul ca lucreaza la un nou proiect supranumit „Project Glass”, menit sa aduca realitatea augmentativa in fata tuturor. Practic, discutam despre o pereche de ochelari care se conecteaza la smartphone-ul din buzunar si iti ofera o multime de informatii in fata ochilor.

Prototipul a fost dezvoltat in cadrul laboratoarelor Google X care se ocupa de tehnologii si concepte absolut futuriste precum roboti, masini care se conduc singure si lifturi in spatiu.

Dupa cum veti putea vedea si in videoclipul de mai jos, acest nou gadget va usura categoric modul de utilizare si interactionare cu functiile smartphone-urilor. Cu alte cuvinte, vom putea face mai multe lucruri in acelasi timp fara sa fim obligati sa ne concentram intreaga atentie asupra telefonului mobil.

Beneficiind de un sistem de operare Android, conexiuni 3G sau 4G, modul GPS si o multime de senzori, ochelarii minune pot deveni un hit in ceea ce priveste tehnologia portabila si pot ajuta la cresterea productivitatii, pentru ca iti pot permite sa faci mai multe lucruri in acelasi timp.

Conform foxnews.com daca proiectul va fi finalizat, ar putea ajunge pe piata la un pret situat intre 250 si 600 de dolari. Inca nu stim date concrete despre lansarea oficiala, asta pentru ca Project Glass este momenten in stadiul de dezvoltare, fiind prezentat cu scopul de a culege feedback din partea entuziastilor.

Ramane sa vedem cat va mai dura pana cand vom putea lua micul dejun in timp ce ne verificam e-mail-ul…