Google Maps vine cu functii noi pe Android
Aproape simultan cu lansarea iOS 6 si cu momentul in care Apple a renuntat la serviciile de cartografie Google, utilizatorii de Android au primit un update semnificativ pentru aplicatia Maps.
Cu aceasta ocazie, Google vrea sa demonstreze ca e nevoie de un volum considerabil de experienta si de niste idei foarte bune pentru a realiza o solutie performanta pentru harti. Disponibila doar pe Android de astazi, noua versiune de Google Maps este intruchiparea acestei filozofii.
Pentru prima oara va exista o functie de sincronizare a informatiilor legate de locatiile cautate, intre computerul de acasa si smartphone-ul care foloseste acelasi cont de Google. Astfel, va puteti documenta pe Google in legatura cu un club la marginea orasului, urmand ca atunci cand ati ajuns in masina sa-l gasiti deja la adrese sau puncte de interes.
Tot legat de harti, intr-un articol din New York Times, Brian MCClendon, VP Google Maps, a fost provocat sa-si exprime parerea in legatura cu deciza Apple de a parasi barca de servicii Google. Incercand sa fie acid, fara a fi agresiv, acesta a afirmat ,,Dureaza o perioada foarte lunga si implica un efort foarte mare pentru a-ti dai seama cum trebuie sa faci acest lucru bine. Experienta este importanta.”
Cu toate ca aplicatia YouTube de iOS a celor de la Google este un succes, oficialii companiei au refuzat sa raspunda clar la intrebarea legata de o aplicatie similara de Google Maps care sa fie disponibila pe AppStore.