Cum sa instalezi jocurile de pe Steam oriunde doresti
Steam este cel mai popular magazin digital de jocuri pentru PC, insa nu toti cei care il folosesc sunt multumiti de modul in care acesta organizeaza jocurile. In loc sa ofere posibilitatea de a alege folderul in care dorim sa instalam titlurile cumparate, acesta le baga pe toate la gramada in “steamapps”.
Ei bine, odata cu noul beta care adauga functionalitatea Big Picture, a fost adaugata si o optiune pentru dezvoltatori, care ofera posibilitatea de a instala jocurile in foldere alternative. Activarea acesteia este insa putin mai complicata pentru un utilizator fara cunostinte, asa ca am decis sa realizez acest scurt tutorial.
Pasul intai este inscrierea de a participa la testarea versiunilor beta de Steam. Acest lucru se face simplu, accesand meniul Settings.
De aici, sub detaliile de cont exista optiunea numita Beta Participation. Un click pe butonul “Change” si alegerea optiunii Steam Beta Update va va inscrie in programul de beta testing al clientului de Steam.
Va fi necesar un restart al aplicatiei si probabil ca dupa repornire va fi nevoie de un update.
Dupa ce sunteti inscrisi in beta, va fi nevoie de o modificare pentru scurtatura catre Steam, care activeaza functia ascunsa. Dati click dreapta si selectati Properties pe scurtatura Steam si adaugati dupa “[drive]:\[folder]\Steam.exe” un nou parametru: “ –dev”.
Rulati Steam folosind noua scurtatura modificata, iar dupa meniul News va aparea unul nou intitulat Console.
Dati click pe noul meniu si introduceti in casuta de text de jos comanda “install_folder_ui”.
Aceasta va oferi imediat posibilitatea de a adauga o noua cale pentru jocuri. In cazul in care doriti sa aveti ca fiecare joc in parte instalat in folderul sau, trebuie sa repetati acest pas de fiecare data. In cazul in care doriti doar sa instalati jocuri tot „la gramada” si pe o alta partitie sau in alt folder decat cel implicit, acest pas trebuie parcurs doar odata.
Acum, din Library, alegeti un titlu pe care doriti sa il instalati si veti fi intampinati cu optiuni multiple pentru foldere. Alegeti noul folder creat, iar jocul se va instala acolo.
Este important de mentionat ca vechile jocuri instalate in clasicul folder “steamapps” vor ramane acolo si nu vor fi afectate de aceasta schimbare. Sper ca acest tutorial va este de folos si va stau la dispozitie in sectiunea de comentarii pentru orice nelamuriri sau intrebari legate de articol.