Computex 2012: Gigabyte ia smartphone-urile in serios – incepe cu 4 modele noi
Chiar daca GIGABYTE e o companie recunoscuta sa faca furori in cu totul alte domenii, se pare ca producatorul taiwanez are suficient de multa incredere in repertoriul de placi de baza incat a inceput sa investeasca si in smartphone-uri.
Desi vorbim exclusiv de modele dual sim, care nu sunt foarte populare pentru un public extrem de larg, in aceste zile la Computex, GIGABYTE a anuntat 4 noi smartphone-uri. Propulsate exclusiv de Ice Cream Sandwich – in continuare cea mai recenta versiune de Android, noile telefoane incearca sa se adreseze mai multor tipuri de utilizatori, daca e sa ne uitam la configuratiile hardware.
GSmart M1420 vine cu o camera de 8 megapixeli, un ecran de 4,3 inci cu o rezolutie de 800 x 480, plus un procesor MediaTek MT6575 tactat la 1GHz.
GSmart M1320 are un ecran de 3,5 inci si o camera de 3 megapixeli, in rest configuratia este aceeasi.
GSmart G1362 are un ecran de 4,3 inci, un procesor Snapdragon la 1GHz si o camera de 5 megapixeli.
Modelul low-end din acest set de produse este G1342, cu un procesor Qualcomm la 800 MHz si un panou de 3,5 inci.
Momentan, nu se cunosc inca preturile sau o data precisa de lansare.