Sony inregistreaza numele PlayStation Vita
Se pare ca zvonurile despre numele final al noii platforme mobile de la Sony, NGP, arata intr-adevar Vita. Desi nu a fost inca anuntat sau confirmat in mod oficial, faptul ca gigantul japonez a inregistrat acest trademark in Europa vineri, 3 iunie, sugereaza ca in cadrul conferintei de la E3, acesta va fi confirmat. Nu se cunosc insa detalii noi despre NGP, sau despre zvonurile care sugereaza un posibil downgrade al memoriei.
Sony a ales sa vorbeasca putin despre pretul noii console, declarand ca va fi „competitiv” cu cel al consolei Nintendo 3DS. Ce inseamna asta, numai ei stiu. Inca exista sperante ca acest nume sa nu fie cel final, PSP2 potrivindu-se perfect cu design-ul acestui device si cu traditia brand-ului PlayStation. Atat numele final, cat si pretul consolei vor fi dezvaluite in cadrul conferintei din aceasta noapte.
Sursa: Engadget