Nokia dezvolta Meltemi OS?
Desi nu se poate confirma nimic pe cai oficiale, Wall Street Journal sustine ca Nokia dezvolta un nou sistem de operare pentru telefoane. Nu, nu este vorba despre un nou concurent pe piata aglomerata a smartphone-urilor, unde iOS, Android si Windows Phone 7 fac legea, ci despre un sistem de operare pentru telefoane obisnuite, bazat pe arhitectura Linux.
Avand in vedere ca 47% din profiturile din ultimul sfert de an financiar au venit din partea acestor telefoane non-smart, este normal ca Nokia sa investeasca in continuarea acestei afaceri. Numele de cod al noului sistem de operare este momentan Meltemi, sustine Wall Street Journal, si va fi indreptat catre tarile in curs de dezvoltare, unde preturile smartphone-urilor sunt mult prea mari in comparatie cu veniturile.
Momentan lumea tot asteapta anuntarea primului telefon cu Windows Phone 7 din partea Nokia. Avand insa in vedere disponibilizarile de saptamana trecuta si amanarea acestui moment cat mai mult cu putinta, nu stiu daca trebuie sa ne asteptam la o noua revolutie in design si functionalitate sau la „inca un smartphone neinteresant”.