24 iun. 2011 | 10:29

FIFA 12 va include Impact Engine si pe PC

ACTUALITATE
FIFA 12 va include Impact Engine si pe PC

Chiar daca initial EA Sports a anuntat ca Impact Engine va fi inclus numai in versiunile de PlayStation 3 si Xbox 360 ale FIFA 12, se pare ca gigantul producator de jocuri s-a razgandit. Odata cu dezvaluirea datei de lansare de pe 30 septembrie 2011 a jocului, a venit vestea ca pentru prima data de cand s-a trecut la generatia curenta de console, jocul va fi similar pe toate cele trei platforme HD (PC, Xbox 360 si PlayStation 3).

Acest lucru aduce de la sine si FIFA Football Club pe PC, o functie a componentei online care va conecta toti jucatorii de FIFA indiferent de platforma. Aceasta va servi atat ca platforma de socializare, cat si ca platforma de competitii. In cadrul E3 a fost dezvaluit un sistem de „quest-uri”, bazate pe intamplarile din fotbal din lumea reala, care pot aduce noi experiente jucatorilor de FIFA. Tot acum a fost confirmat ca noul simulator sportiv va fi distribuit pentru PC atat in magazine retail cat si pe noul serviciu de distributie Origin.