Dell incearca piata tabletelor Windows cu Latitude ST [+VIDEO]
Cu un pret de 859$, Dell a dat drumul la comenzi pentru Latitude ST. Seria Latitude este segmentul de notebook-uri create pentru mediul business, iar Latitude ST Tablet vizeaza aceeaasi categorie de cumparatori. Tableta vine cu Windows 7, nu cu Android, si ofera suport pentru interactiunea cu stylus-uri.
Chiar daca nu este una dintre cele mai usoare tablete, cantarind 816 grame si nici cea mai mica, avand dimensiuni de 270mm latime, 15mm grosime si 186mm inaltime, Latitude ST este cu siguranta un instrument pentru eficienta sporita in mediul corporate. In interior se gaseste un procesor Atom Z670, 2 GB DDR2 si un chip grafic Intel GMA 600. Latitude ST s-ar putea sa vina cu tot ce trebuie pentru a atrage publicul doritor de tablete care insa nu este inca innebunit dupa sisteme de operare precum Android sau iOS.
Avand un port USB, aceasta tableta nu necesita compromisuri in ceea ce priveste conectarea unui mouse sau a unei tastaturi, iar portul HDMI e perfect pentru a va proiecta continutul pe un ecran de mari dimensiuni fara prea multe probleme. Adresandu-se segmentului business, slot-ul Kensington, functia TPM si posibilitatile de encriptare cu BitLocker sunt vitale pentru securitatea datelor.
La Smart IT orice platforma de dezvoltare este acceptata. – CEA MAI AMPLA COMPETITIE DE WEB & MOBILE DIN ROMANIA – |
---|
Chiar daca vorbim de 859$, mai mult chiar si decat cea mai scumpa versiune de iPad 2 (cu 3G si 64 GB spatiu de stocare), pentru cei care vor Windows pe tableta, Latitude ST s-ar putea sa merite putina atentie. Daca articolul de mai sus nu v-a convins, este posibil ca reclama celor de la Dell (atasata mai jos) sa o faca.