ASUS O!Play Gallery: un player care nu se joaca [Review]

Cu totii cred ca am intalnit produse pe care ne-am fi dorit ca producatorii sa le fi facut un pic altfel sau sa le fi adaugat vreo functie in plus, ori vreo caracteristica hardware. Multi poate ati tot asteptat viitorul model, in speranta ca, in sfarsit, noul produs va avea acel ceva in plus. In lumea playerelor multimedia, ASUS O!Play cred ca ilustreaza cel mai bine situatia descrisa, pentru ca la fiecare nou produs din gama aparea cate un nou element dezirabil, dar parca tot mai lipsea ceva.

Dar noul ASUS O!Play Gallery ar putea fi playerul pe care cu totii il asteptam si este foarte posibil ca nimic sa nu te mai poata retine de data aceasta, intrucat Gallery pare sa aiba tot si sa faca tot.

Inca de la aparitia lui O!Play HD2 banuiam ca nu mai e mult pana la playerul O!Play perfect. Primul meu contact cu un astfel de player a avut loc acum doi ani, cu modelul Air si imi amintesc ca mi-as fi dorit sa aiba in plus doua lucruri: stocare interna si conexiune wireless. Stocarea interna a venit odata cu modelul HD2, care permitea montarea unui hard disc de 3,5 inci, iar in functie de tara in care se vindea exista, optional, si un dongle WiFi, insa pentru conexiunea la net era nevoie de un cablu de retea.

Cea mai falsificată bancnotă în 2024. La ce trebuie să fii atent ca să nu pici în capcană

Cutremur în România duminică seară. Ce magnitudine a avut și unde s-a produs

O!Play Gallery are, in sfarsit, de toate: si posibilitatea de a-i monta un hard disc, dar si conexiune WiFi 802.11 b/g/n integrata, capabila sa faca streaming multimedia de inalta calitate, ceea ce il face accesoriul perfect pentru sistemul de divertisment din sufragerie. Inca de la oprima vedere vi se va parea familiar, intrucat partea frontala a acestui nou player este identica cu a predecesorului HD2, cu conectorii „mobili”, ca sa le spun asa, care asigura redarea de pe un memory stick sau de pe un hard disc extern cu conexiune USB sau eSATA, dar si de pe diverse tipuri de carduri (Compact Flash, SD/MMC sau MS/MS-Duo).

Dar zona conexiunilor „fixe” de pe panoul din spatele playerului a suferit o transformare radicala si, in opinia mea, salutara. Conectorii clasici pentru Component video au disparut cu desavarsire, simplificand mult aspectul noului panou, care contine acum doar portul pentru iPod/iPhone/iPad, intrarile S/PDIF (Coaxial+ Optic), un port USB 2.0 si unul USB 3.0, un port HDMI, un port de retea si portul de alimentare. O configuratie aparent spartana, dar care contine tot ce as putea avea nevoie. Absenta iesirilor pe Componente mi se pare salutara intrucat nu le-am folosit niciodata, pentru ca o conexiune HDMI ofera oricum o calitate a semnalului video mai buna si transporta si audio. Poate pentru un televizor mai vechi, care nu are HDMI, s-ar fi justificat, dar cate sisteme de divertisment se mai construiesc in jurul unor astfel de televizoare? Oricum, singurul cablu cu care vine playerul la pachet este cel pentru iPod, asa ca oricum trebuie sa cumperi un cablu HDMI, daca nu ai inca, sau un adaptor de la HDMI la componente, daca ai neaparata nevoie de asa ceva.

Telecomanda playerului este si ea aproape identica cu cea a lui HD2, dar are in plus un buton dedicat pentru iPod si altul pentru shortcut-uri sau favorite. Altfel, dispunerea butoanelor este aerisita si ergonomica si operarea este foarte usoara, avand la dispozitie si o rotita de selectie foarte comoda.

Odata ce ai toate cablurile necesare la indemana, singura chestie pe care poate mai vrei sa o faci inainte de a porni playerul este instalarea hard disc-ului, care este extrem de usoara si gasesti conectorii SATA in pachet. Apropos, poti folosi doar harduri cu conectori SATA, la o viteza de tranfer a datelor de 6 Gb/s, cele mai vechi pe IDE nu merg. Hard discul are un locas dedicat dedesubtul playerului, la care se ajunge foarte usor prin scoaterea unui capac care este prins doar intr-un singur surub. Oricum ai si o schema in cutie, asa ca nu ai cum sa gresesti.

Acum chiar poti porni masinaria si vei constata ca interfata este foarte asemanatoare cu a lui HD2. Daca nu ai o astfel de referinta, vei descoperi o interfata simpla, ergonomica si eficienta, usor personalizabila din punct de vedere coloristic si pe care o vei intui imediat. La capitolul setari nu prea ai mare lucru de facut, cu exceptia conexiunii wireless, care si ea este foarte usor de realizat. Aparatul detecteaza toate retele wireless din zona si nu ai decat sa o alegi pe a ta si sa introduci parola. In caz ca ai activat din router controlul accesului pe baza de adresa Mac, o poti afla foarte usor, tot din meniul Retea.

In rest, nu ai decat sa alegi sursa semnalului, care poate fi hard discul intern, un folder partajat din retea, un memory stick, un hard extern sau un card de memorie si sa apesi Play. Totul va rula cat se poate de lin si fara vreo problema. Playerul suporta tipurile uzuale de subtitrari si le incarca automat daca acestea au aceeasi denumire cu cea a fisierului media, stie diacritice romanesti si, in general, merge brici, ceea ce era de asteptat in cazul unui O!Play. Imaginile sunt redate lin si precis, fara vreo cadere de cadre, inclusiv cele Full HD, iar playerul suporta toate formatele media uzuale fara probleme. Specificatiile complete le poti gasi aici.

O singura problema am intalnit la un fisier MKV pe care l-am rulat. Filmul avea acele benzi negre care apar la formatul lat si playerul le-a ignorat cu desavarsire. Rezultatul: imaginea a fost extinsa in asa fel incat sa acopere tot ecranul, fara benzi negre, ceea ce a dus la deformarea ei si nu am gasit nici o setare pentru geometria imaginii, asa ca nu am avut cum sa corectez eroarea. La alte fisiere media nu mi s-a mai intamplat si sper ca a fost doar o problema izolata.

Transferul de fisiere pe hard discul intern a rulat fara probleme si destul de rapid, iar streaming-ul a functionat si el foarte OK, chiar si la fisiere in diverse formate HD. Dar marea noutate a acestui O!Play ramane conectivitatea web, care iti permite sa faci o gramada de lucruri, direct pe ecranul televizorului din sufragerie. Pentru americani, marea atractie este probabil Netflix-ul, care poate fi accesat prin intermediul acestui player, dar pentru noi astialalti YouTube-ul ramane de baza si este foarte usor sa te loghezi pe contul tau si sa faci aproape tot ce faceai si de pe calculator. In rest, poti vedea poze de pe Picassa si Flickr si ai acces la o multime de canale TV cu transmisie prin Web, inclusiv romanesti, desi selectia s-ar putea sa te cam lase rece (amuzant este ca a confundat Antena 3 romaneasca cu un post omonim spaniol). La fel, poti asculta radio de pe web si aici selectia romaneasca este mai OK. Cam asta ar fi cu accesul la internet. Sper ca nu te asteptai la vreun browser, pentru ca nu are asa ceva si nici nu stiu daca i s-ar potrivi.

Inca o chestie legata de accesul la net este suportul Gracenote, care iti poate transforma playerul intr-un puternic manager al colectiei multimedia. Vei avea acces la metadatele disponibile pe Gracenote, adica coperti de albume, artwork si alte informatii de genul acesta, care vor putea fi atasate pieselor stocate pe hardul intern.

ASUS O!Play Gallery este un player multimedia in sfarsit complet si, cu exceptia unor functii legate de geometria imaginii, care am constatat ca ar putea fi utile, nu vad ce pretentii ai mai putea avea de la el. Sigur, perfectiunea este intotdeauna un deziderat si nu m-ar mira deloc aparitia unui nou O!Play peste o vreme, dar Gallery pare sa acopere cam tot ce te-ai putea astepta de la un player multimedia si sunt chiar foarte curios la ce se vor mai gandi inginerii ASUS pentru viitoarea editie O!Play. Inutil sa va mai spun ca vi-l recomand, iar pretul va fi undeva in jurul sumei de 750 de lei, ceea ce nu e nici mult nici putin, dar cred ca merita, daca vrei o solutie eleganta, fara cabluri sau laptopuri, pentru redarea fisierelor tale multimedia pe televizorul mare din sufragerie.

Pe mine unul m-a convins si nu pot decat sa-i fac… galerie!