Archos vrea sa ia cu asalt piata tabletelor, cu un Android low level

Archos vrea sa ia cu asalt piata tabletelor, cu un Android low level
Alexandru Rizea
Google Urmărește pe Google

Archos si-a facut publice proiectele de tablete ce vor fi lansate publicului larg in luna iunie a acestui an.

Incercand sa atace procentul foarte mare de utilizatori de tablete care au iPad [preview iPad 2], Archos vrea sa imbratiseze cea mai recenta versiune a popularului sistem de operare al Google, Android Honeycomb, in noile modele. Pe langa sistemul de operare, la capitolul noutati intra utilizarea unui procesor ARM Dual Core A9 ce lucreaza la o frecventa de 1,6 GHz. Va reamintesc, principalele tablete concurente, iPad 2 sau Xoom, sunt propulsate de procesoare dual core la 1GHz. Nu vor lipsi nici posibilitatile de conectare 3G cu o versiune imbunatatita a modemului integrat.

Elementul principal de noutate din viitoarele tablete va fi insa altul, modificarea sistemului de operare Android, la nivel low level, pentru a permite utilizarea de hard disk-uri. Momentan nu se mentioneaza despre ce tipuri de hard disk-uri este vorba (1,8 sau 2,5 inci), insa, tinand cont de limitarea de 250 GB de pe afis, cel mai probabil este vorba de tipul de hard disk-uri prezente si in modele de iPod Classic.


Sursa: Journaldugeek