14 mart. 2011 | 11:03

Android Honeycomb ataca Microsoft si Apple. Cum?

FEATURE
Android Honeycomb ataca Microsoft si Apple. Cum?

Microsoft si Apple sunt destul de intimidate de noul sistem de operare al gigantului software Google… De ce oare? Cum a reusit Google sa cutremure piata portabilelor si pe cea a smartphone-urilor intr-un timp atat de scurt?

Interesant este ca numarul de tablete estimat ca se va vinde in anul curent este estimat la zeci de milioane de unitati.

Trendul creat are la baza si cele nu mai putin de trei evenimente internationale unde starurile din acest an au fost, desigur, tabletele. Primul a fost CES-ul in Las Vegas, al doilea Mobile World Congress la Barcelona, unde tot tabletele au fost pe primul plan, bineinteles, si, ultimul, CeBIT-ul din Hannovra, unde ghici despre ce s-a discutat… tot tablete in principal. Acum nu spune nimeni ca nu gaseai si altceva pe la standurile expozantilor, insa majoritatea stirilor ajunse pe la noi s-a referit strict la aces subiect.

In plus, noul sistem de operare dezvoltat de Android, Honeycomb, suporta mai multe tipuri de procesoare si mai multe rezolutii si dimensiuni ale ecranului, pe langa multe alte functii care fac comunicarea intre aceste dispozitive si smartphone-uri sau PC-uri mult mai facila.

Amenintari pentru Apple

Chiar daca Apple are o experienta de vanzari de chiar un an de zile pe aceasta piata si chiar daca noua varianta [preview iPad 2] este de doua ori mai puternica, cu 33% mai subtire, si se vinde la acelasi pret, Honeycomb il aseaza pe Google pe o pozitie de invidiat. Situatia este valabila si pentru Microsoft, care pierde teren pe acest domeniu, chiar daca este majoritar in ceea ce priveste sistemul de operare pe PC-uri.

Acestea fiind spuse, sa vedem pe scurt principalele avantaje ale Android 3.0/ Honeycomb:

– In primul rand, suporta camere multiple, incluzandu-le pe cele stereoscopice 3D. Posibilitatea de a oferi utilizatorilor o camera frontala integrata pentru Google Talk tinteste direct pe Apple, care detine de altfel serviciul de acelasi tip numit FaceTime.

– Aplicatiile de pe Market-ul Android pot fi cumparate si trimise wireless catre o tableta sau un smartphone Android. Si Apple detine AppStore-ul, care insa nu suporta transferul unei aplicatii de pe smartphone pe tableta sau invers.

– Honeycomb suporta dimensiuni variate si rezolutii diferite ale ecranului, spre deosebire de iPad-ul unic. Succesul relativ al lui Samsung Galaxy Tab [review] demonstreaza ca si o dimensiune de 7 inci este la fel de bine primita ca specificul 10 inci.

– Numarul imens de tablete anuntate, toate cu sistem de operare Android in special varianta Honeycomb, intaresc pozitia lui Google in acest sens si ofera o platforma uriasa de advertising pentru gigantul software.

Amenintari pentru Microsoft

Noua versiune Android ataca Microsoft pe doua planuri. In primul rand, din perspectiva telefoanelor mobile, unde Windows Phone 7 se descurca, insa nu atat de bine pe cat ne-am fi asteptat sau, mai bine zis, s-ar fi asteptat producatorul. In al doilea rand, din punct de vedere al tabletelor, Microsoft nu are un alt sistem de operare decat Windows 7, care necesita un hardware mai puternic si duce lipsa conceptului initial de touchscreen. Practic, Windows 7 a fost mai mult adaptat pentru aceste tipuri de dispozitive decat gandit pentru ele.

Un alt punct de vedere pentru Microsoft este scaderea continua a vanzarilor computerelor si laptop-urilor, sa fim sinceri cu noi si sa recunoastem ca ne-am dori multi dintre noi mai mult o tableta sau un smartphone decat un laptop sau desktop nou.

Se pare ca Microsot a cam pierdut si el startul in acest domeniu si va ramane in urma, luptand alaturi de HP sau RIM (Research in Motion, adica Blackberry) pentru o categorie aparte in aceasta piata, cand si daca va reusi sa lanseze la timp o varianta mai rapida si mai mica pentru dispozitivele mobile touchscreen.

Este posibil ca ultima solutie pentru Microsoft sa fie acordul cu Nokia, lucru pe care l-a si facut, si sa conceapa impreuna cu aceasta un sistem de operare destept si inovativ, cum a fost Symbian-ul pe o piata fara sisteme de operare. De stiut insa ca Nokia mai are ceva afaceri cu Intel, un concurent pe care chiar nu il putem ignora. Varianta N900 a lui Nokia a fost de fapt o platforma de test mai mult pentru integratori, sistemul de operare Maeom, o varianta mai subtire de Linux, fiind foarte promitator la vremea actuala. Noul proiect se numeste acum MeeGo si defineste conceptul unui sistem de operare gandit pentru platformele mobile, cat mai flexibil si mai versatil si de preferat care sa ruleze doar pe dispozitive cu procesoare Intel.