3D – Inventar dupa un an [PARTEA I]
Nu stiu cum priviti situatia tehnologiei 3D si modul in care este aceasta prezenta in viata voastra, insa, daca anul trecut erau un numar impresionant de televizoare si doar cateva surse de continut legat de acest trend al celor trei dimensiuni, acum 3D-ul tinde sa fie peste tot. Televizoare, camere foto/video, telefoane, console, playere, totul e 3D. Mai ramane sa vedeti care din aceste produse sunt potrivite stilului vostru de viata si care sunt doar simple „dureri de cap”.
Cei care au imbratisat 3D-ul la inceput, cu echipamente exorbitante si TV-uri care provocau mai multe dureri de cap decat entuziasm in mintea privitorului, acum au toate sansele sa nu mai fie la fel de incantati. Preturile scad, continutul tinde, usor dar sigur, sa fie din ce in ce mai usor de gasit, iar daca filmele 3D nu sunt pe gustul vostru, plaja de jocuri 3D sigur va va convinge ca interactiunea cu mediul virtual se desfasoara la un alt nivel.
Indiferent cum priviti starea actuala a continutului 3D, pentru a vedea daca 3D-ul este pentru voi, cea mai buna cale este sa experimentati cu un disc Blu-ray 3D. Daca in urma cu mai bine de un an situatia nu era foarte roz, existand doar cateva titluri 3D, acum avem deja cateva discuri extrem de bine realizate care va pot convinge, sau nu, ca este o incantare incursiunea in universul 3D.
Printre cele mai impresionante titluri se numara:
Alice in Wonderland – capodopera lui Tim Burton care portretiza o alta viziune asupra povestii Alice in Tara Minunilor;
Despicable Me – o animatie extrem de hilara si de bine realizata, mai ales ales daca o vizionati in 3 dimensiuni;
Saw 3D: The Final Chapter – ultima, sper, iteratie a conceptului SAW este extrem de agresiva si de grafica – parca gandita pentru a te transcende in mijlocul actiunii;
TRON Legacy – este una din cele mai impresionante incursiuni in 3 dimensiuni si chiar daca scenariul nu este unul din cele mai complexe, imaginile combinate cu coloana sonora marca Daft Punk va vor uimi in anumite scene;
AVATAR – chiar daca momentan este o lansare in circuit inchis dedicata posesorilor de echipamente 3D Panasonic, este singurul argument de care cei mai multi au nevoie pentru a imbratisa iremediabil conceptul de 3D in Home Theater.
In ceea ce priveste echipamentele de redare a discurilor mentionate mai sus, spre deosebire de ce era pe piata cu un an in urma, acum playerele Blu-ray au devenit si mai legate la lumea exterioara, adica la internet, vin cu abilitati WiFi, cu posibilitati de redare a unor plaje din ce in ce mai mari de formate intalnite pe PC-uri. In plus, aproape toate player-ele Blu-ray sunt Blu-Ray 3D Ready. In balanta insa, la fel ca si anul trecut, sta „nemuritorul” PS3, care face o treaba foarte buna in ceea ce priveste redarea noilor tipuri de discuri Blu-ray, si, surprinzator, fara prea mari eforturi se gasesc playere dedicate mult mai scumpe decat consola celor de la Sony.
Tableta 3D
Chiar daca tabletele tind sa fie imediat cateva zeci, cu Android 3.0 Honeycomb o mare parte dintre ele, LG cu al sau Optimus Pad a reusit sa iasa din multime. Avand nu una, ci doua camere de 5 megapixeli, tableta celor de la LG, chiar daca vine cu o varianta stoc de Honeycomb si nu se face neaparat remarcata la capitolul design, va fi o atractie pentru posesorii de TV-uri 3D prin simplul fapt ca poate capta filme in 3 dimensiuni.
Ideal ar fi fost ca panoul integrat sa poata reda respectivul continut macar cu ochelari activi sau polarizati, daca nu chiar fara, insa singura voastra optiune este vizionarea cu ochelari anaglifi. Ii mai gasiti in sertar?
Facem continut 3D?
Cred ca sunteti de acord ca, indiferent de rapiditatea cu care vom fi bombardati de continut 3D, nimic nu se compara cu continutul pe care il faci cu mana ta. Care este rezultatul? Creatorii de tehnologie sunt constienti de nevoia publicului de a-si filma concediile in 3D, iar rezultatul acestui concept nu a intarziat sa apara la preturi nu foarte exagerate.
Fujifilm Real 3D W3 este printre singurele camere care vine cu doua obiective si stie foarte bine ce sa faca cu ele. Filmare 3D 720p, doua obiective capabile fiecare de 10 MP si un zoom optic 3X – toate reusesc sa scoata in evidenta a doua itereatie a brandului Real 3D initiat de Fuji cu al sau W1. Prin faptul ca vine cu HDMI 1.4 direct in aparat, Real 3D W3 de la Fuji nu face decat sa intareasca si mai mult ideea ca partenerul ideal al acestui gadget este un televizor capabil de redare a continutului 3D nativ.
Camerele video 3D, chiar daca sunt departe de a intra in mainstream cu preturi care se apropie de 9.000 lei, au ajuns sa aiba doi exponenti prietenosi de la Sony si JVC, chiar si pe piata din tara noastra. HDR-TD10 de la Sony si GS-TD1 de la JVC reusesc sa justifice singure achizia unui panou 3D in sufragerie. Nu de alta, dar vorbim de filmare Full HD 3D – 1080p, zoom optic 10x – suficient pentru 9 ocazii din 10 si 64GB memorie integrata.
Pentru o previzionare a continutului 3D, display-urile de 3,5 inci capabile de a reda continut in 3 dimensiuni fara ochelari integrate in ambele camere sunt mai mult decat capabile sa va duca in miezul actiunii.
Chiar daca preturile sunt asemanatoare si abilitatile nu se diferentieaza in foarte multe puncte, intotdeauna trebuie luate in calcul afinitatile voastre pentru un anumit brand, modul in care simtiti aparatul in mana, designul si materialele de calitate – din fericire, aceste elemente sunt subiective.
Pentru amatorii de 3D, Sony si Aiptek au doua modele destul de prietenoase, chiar daca fara foarte multi parametri particularizabili: noul Bloggie MHS-FS3 si camera 3D i2 de la Aiptek. Cu preturi de sub 1.000 de lei, chiar daca nu sunt doua camere profi, atata timp cat vorbim de filmare 3D, fie ea si 720p, cu siguranta veti simti ca investitia in „scumpul” 3D TV din living nu a fost atat de neinspirata.
Referitor la preview, un ecran 3D fara ochelari de 2,4 inci nu este optiunea ideala, insa tinand cont de pret este tot ce aveti nevoie pentru a va face o parere despre propria filmare. Distanta focala fixa a acestor doua camere nu este neaparat un handicap cat o ocazie sa va aflati in mijlocul actiuni cumpoate nu ati fi avut ocazia daca aveti niste camere cu zoom si focus manual.
In ceea ce priveste modul de filmare cand generati continut 3D, cateva lucruri sunt extrem de importante. Incercati pe cat posibil sa evitati miscarile bruste de camera. Folositi preferabil un trepied in noua din 10 cazuri si incercati sa nu va jucati foarte mult cu focusul, zoom-ul sau seturi de filtre. Un continut 3D de calitate scazuta poate fi evitat daca aveti grija la aceste particularitati.
Alternativa
Daca aparatele LUMIX din seria G cu obiective interschimbabile sunt pe gustul vostru in ceea ce priveste calitatea continutului generat, cei de la Panasonic au creat H-FT012E. Aceasta este o montura care se potriveste cu toate aparatele foto digitale din seria G si, chiar daca injumatateste rezolutia continutului generat de respectivul dispozitiv, rezultatele sunt departe de a fi slabe la capitolul calitate. In definitiv, vorbim de o ”jucarie” care costa 1.100 de lei.
Gamingul 3D
Nimic nu este mai natural de vazut in 3 dimensiuni decat un joc, iar acest lucru o parte dintre cititorii Playtech.ro chiar l-au putut experimenta cu ocazia primului eveniment 3D pentru public, PlayFest 3D, in cadrul caruia cei de la Asus au facut o demonstratie grozava a celor 3 dimensiuni. In ceea ce priveste PC-ul, de exemplu, puteti foarte usor sa abordati o gama nemarginita de titluri dintr-o cu totul alta perspectiva, daca aveti un monitor capabil de 100-120 Hz si o pereche de ochelari activi. Asta la prima vedere, insa acum puteti cu usurinta sa va jucati si pe un 3DTV daca aveti driverele care trebuie pentru configuratia voastra.
PlayStation 3-ul a fost o consola care la momentul productiei era vanduta in pierdere si a continuat sa fie vanduta in pierdere foarte multa vreme. Aceasta realitate era cauzata de includerea unui Blu-ray player, la inceputurile Blu-ray player-ului, si a unui procesor si conectica, in timpuri cand acestea erau un lux. Pe langa faptul ca nu s-a facut nici un compromis la capitolul calitate al continutului redat, indiferent daca vorbim imagine 1080p sau sunet dolby digital, PS3-ul se comporta foarte bine si cand vine vorba de gaming 3D si redarea de Blu-ray-uri 3D.
Chiar daca vorbim doar de 720p, cand vrem 3 dimensiuni, PS3-ul din nou a reusit sa vina inaintea concurentei, un avantaj care compeneseaza incredibil de bine minusurile asociate cu un deschizator de drumuri.
Momentan sunt putine jocuri care se lauda cu logo-ul 3D Ready, insa lista este in continua crestere si merita sa va orientati catre aceste titluri, deoarece se comporta la fel de bine si in doua dimensiuni. Ultimul Gran Turismo este o experienta, nu un simplu joc de curse, si merita cu siguranta un pic de atentie chiar si din partea celor care nu sunt entuziasti ai jocurilor cu masini, mai ales daca il jucati in 3D. Tot la capitolul titluri interesante in 3 dimensiuni intra noul Killzone, ajuns deja la 3-a iteratie, si noul MotorStorm Apocalypse, pe care veti putea pune mana in viitorul extrem de apropiat. Seriile Resistance si Uncharted de asemenea vor imbratisa posibilitatea de a fi jucate in 3 dimensiuni, insa mai sunt cateva luni pana la sfarsitul anului, cand il veti putea putea controla pe Drake printr-o noua aventura.
Pretul consolei este de aproximativ 1.200 lei, iar, daca luam in calcul si noul controller Move care mai adauga un plus de functionaliteate vechii console, pentru fanii 3D PS3-ul este aproape perfect.
Un nou venit in cursa consolelor este noul 3DS, viziunea conceptului de 3D din perspectiva celor de la Nintendo. Cu un ecran 3D fara ochelari, de 3,5 inci, cu adancime ajustabila in functie de necesitati, este greu de spus daca nu cumva aceasta tranzitie a 3D-ului de pe marele ecran pe o consola handheld nu este una dintre cele mai bune.
Chiar daca iluzia de 3D nu este cea mai reusita in fiecare moment, cu jocul potrivit si adancimea potrivita veti simti o experienta cum nu ati avut ocazia pana acum, mai ales ca vorbim de o consola pe care o tii in mana. Pentru a va face o parere in ceea ce priveste 3DS-ul, printre cele mai bune titluri se numara Ridge Racer 3D si Super Street Fighter IV 3D Edition. Chiar daca nu sunt cele mai complexe titluri si ati mai experimentat jocurile astea in alte timpuri, noile versiuni sunt parca transpuse pentru 3DS, pentru micul ecran si pentru experienta la care am facut referinta mai sus.
Pentru noi experiente si noi moduri de a profita de 3DS, in curand veti putea pune mana si pe un nou Legend of Zelda sau un nou Resident Evil. Pana atunci, bucurati-va de pachetul complex de functii din spatele noului Nintendo 3DS, dupa ce veti pune mana pe el veti vedea ca nu este vorba doar de gaming.
E 3D-ul mai bun?
Daca acum un an increderea mea in 3D nu era asa de mare, in parte din cauza lipsei de continut, in parte din cauza preturilor exorbitante, acum situatia este vizibil mai roz. Lucrurile incep sa se miste in directia in care trebuie pentru a aduce in casele oamenilor un nou standard. Pentru ca o tehnologie sa fie adoptata este nevoie de un ecosistem si, daca in urma cu un an vorbeam doar de televizoare 3D pasive sau active, cand vine vorba de tehnologia folosita, acum lucrurile chiar au luat alta turnura.
In momentul in care te poti juca 3D, poti filma 3D, poti face poze 3D si mai e putin pana ochelarii vor fi complet uitati cand vine vorba de 3D, iti dai seama ca lucrurile evolueaza. Nu este doar un moft, este un alt mod de a interactiona sau viziona/genera continut si asta este cel mai important.
Un alt lucru extrem de important, care trebuie mentionat, este varietatea de formate 3D, care, daca acum un an era o problema majora, acum situatia este mult mai clara. Indiferent ce televizor aveti si cu ce generati continut, sau de pe ce vreti sa redati continut, un HDMI 1.4 poate transmite semnalul exact asa cum trebuie la capatul celalalt al firului. Mai ramane sa va alegeti televizorul potrivit sufrageriei sau dormitorului, specificatiilor, dar mai ales bugetului vostru, insa asta este o cu totul alta poveste.
Vinerea viitoare va invitam sa cititi a doua parte a articolului. Intre timp, numai bine si la mai mult 3D 🙂