14 iul. 2010 | 11:43

Securizeaza-ti stickul USB

ACTUALITATE
Securizeaza-ti stickul USB

USB, memory stick, stick USB, securitate stick USB, criptare date memory stick, USB Safeguard, parola date USB

Un memory stick este o solutie foarte comoda pentru a transporta fisiere si nu cred ca vreunul dintre voi nu are cel putin un astfel de dispozitiv. Nimic mai simplu decat sa copiezi pe stick fisierul/fisierele care contin informatii personale de care s-ar putea sa ai nevoie, de genul parole de acces, informatii bancare sau orice alte chestii de genul asta. Dar este memory stick-ul o solutie sigura? Daca nu-l pierzi su uiti pe vreundeva, da. Daca ai criptat in prealabil datele (si exista j’de mii de programele de genul asta), poate, dar daca cel care a gasit/obtinut stickul vrea neaparat sa afle ce contin fisierele tale criptate, va afla.

Dar ce-ar fi daca ai putea avea un memory stick ca in filme, care se autodistruge daca cineva incearca sa acceseze neautorizat datele? Ei bine, USB Safeguard este un astfel de programel, care nu doar cripteaza datele tale confidentiale de pe un memory stick, cum fac multe alte programe, dar are si optiunea de a distruge fisierele accesate fara parola corecta. Nu va fi nici o explozie, ca in filme, deci nu vorbim de autodistrugere fizica a stick-ului, dar datele tale pierdute sunt ceva mai in siguranta, iar daca cel ce a gasit stick-ul este un bun samaritean, te poate contacta pentru ca poti lasa date de contact (e-mail sau numar de telefon) pe stick.

USB, memory stick, stick USB, securitate stick USB, criptare date memory stick, USB Safeguard, parola date USB

Este suficient sa descarci programul si sa-l copiezi pe memory stick. Odata lansat de pe stick, programul iti va cere sa creezi o parola. Dupa ce ai creat-o, poti alege daca sa criptezi anumite fisiere sau toate fisierele de pe stick (nu mai mari de 2GB), printr-un simplu drag-and-drop pe interfata programului. Poti seta de asemenea, ce anume sa sa intample cu datele tale criptate daca cineva incearca sa le acceseze fara a sti parola (inclusiv autodistrugererea lor, dar nu numai). Pentru ceva mai multa securitate, aplicatia are si o tastatura virtuala de la care poti introduce parola in siguranta, daca folosesti un calculator necunoscut, care poate avea keylogger-e. In plus, ai si o optiune de navigare sigura pe web, care va sterge urmele navigarii, optiune care de fapt acceseaza Internet Explorer-ul in modul Safe Browsing.

Asa ca, daca ai uitat memory stick-ul la serviciu, sau l-ai pierdut, poti dormi relativ linistit, cel mai probabil colegii nu vor afla vreodata parolele de la contul tau bancar. Daca stick-ul ajunge insa pe mainile unui hacker…

Descarca USB Safeguard de pe Playtech sau de pe pagina producatorului.

Sursa: Lifehacker