21 apr. 2010 | 10:04

Nintendo 3DS se intrece cu Project Natal pana la raft

ACTUALITATE
Nintendo 3DS se intrece cu Project Natal pana la raft

nintendo-3ds

Consola de jocuri portabila 3DS a Nintendo ar putea ajunge in magazine in luna octombrie, sustin cei de la CVG. Data exacta va fi anuntata in cadrul E3, conferinta de jocuri video care va avea loc in perioada 15 – 17 iunie, la Los Angeles.

Data este o surpriza, cu atat mai mult cu cat este mult mai devreme fata de ceea ce se anuntase initial, ca 3DS va fi pe rafturi inainte de incheierea anului fiscal al Nintendo, in martie 2011. Oricum, deliciul va fi mai mare, avand in vedere ca 3DS se va lansa aproape umar la umar cu Project Natal, care va ajunge in comert inainte de venirea iernii.

3DS permite jucarea unor titluri cu efecte 3D, insa fara a avea nevoie de ochelari speciali. Totusi, vor putea fi jucate si titluri obisnuite DS. Ecranul dublu va fi probabil construit de Sharp, dar se pare ca va include si un cip dual-core NVIDIA Tegra, care va asigura o grafica mult mai avansata.