04 ian. 2010 | 16:54

Motorola anunță telefonul-diamant care sfidează… tot

ACTUALITATE
Motorola anunță telefonul-diamant care sfidează... tot

[galleria]

De la ignorarea crizei și abordarea unei atitudini optimiste pentru revenirea la vremuri mai bune și până la anunțarea unui telefon blindat cu aur de 18 carate, diamante și cristal safir pare să fie un pas foarte mic. Asta cel puțin în cazul producătorului Motorola și al celui mai nou telefon mobil din gama de lux Aura, denumit Diamond.

Telefonul  a fost lansat deja în România și, așa cum menționasem și mai devreme, Diamond își propune să rescrie tiparele eleganței  (și poate chiar ale opulenței). Astfel, placajul din aur de 18 carate, cele 30 de diamante strălucitoare șlefuite rotund și încastrate în arcuri strălucitoare în jurul ecranului, dar și lentila de cristal safir de 62 de carate care îmbracă ecranul sunt trucurile care fac perfectă magia unui telefon care se distanțează din start de confrații mai speriați de situația economică actuală.

Tastatura este creată din cel mai fin aluminiu şi finisată Café Brown. Piesa sa centrală o reprezintă tasta de navigare din aur de 18 carate, încrustată cu alte patru diamante, dispuse în dreptul celor patru puncte cardinale principale. Cu mai mult de 700 de componente individuale, printre care mecanismul elveţian cu rulmenţi de mare precizie, creat manual, AURA întruchipează excelenţa mecanică şi electronică şi design-ul sculptural.

Motorola AURA Diamond Edition este disponibil începând cu luna decembrie 2009, în magazinele Micri Gold.