Huawei aduce in Romania trei serii de telefoane la toamna
Huawei lanseaza in aceasta toamna pe piata romaneasca o linie extinsa de telefoane mobile, bazata pe sistemele de operare Android. Varful de lance va fi modelul U8800, cu filmare HD, multi-touch, viteza de download de pana la 14 Mbs si intreaga gama de aplicatii a sistemului de operare Android de la Google.
„Vorbim de tehnologie de ultima ora, la preturi la fel de interesante ca si specificatiile”, spune Jeff Wang, Country Manager Huawei pe Romania. „Practic, un smartphone decodat, bazat pe Android, capabil sa lucreze in orice retea, este un gadget de calitate pe care si l-ar dori multi dintre cei care indragesc acest sistem”, adauga el.
Oferta din aceasta toamna va cuprinde trei directii: terminale de tip smartphone, destinate clientilor in cautare de specificatii complete in materie de internet, mail si aplicatii profesionale, terminale de fashion, dedicate tinerilor pasionati de retele de socializare si mesagerie text, precum si terminale cu capabilitati dual-sim, dedicate utilizatorilor care au doua abonamente si vor sa comunice cu cele mai bune costuri.
Pe langa modelul U8800, Android 2.2, U8300 este un telefon de fashion pus in miscare de aceeasi platforma Android, insa cu o tastatura QWERTY, ecran tactil si client integrat de Facebook si Twitter.
Categoria telefoanelor cu preturi accesibile va include o serie de aparate de tip dual-sim cum este G6620, un model de asemenea cu tastatura QWERTY.
Lansarea oficiala a noilor terminale mobile va avea loc in trimestrul 4 al anului in curs, iar telefoanele vor fi vandute sub marca Huawei.