Cât ai plăti pentru un telefon mobil mecanic?
[galleria]
În lumea ceasurilor se ştie că cele mecanice rămân etalonul calităţii şi al exactităţii. Dar oare se aplică acelaşi principiu şi în cazul telefoanelor mobile? Dacă vrei să te convingi, este de ajuns să scoţi din buzunar peste 200.000 de euro pentru a-ţi achiziţiona un astfel de dispozitiv, deşi s-ar putea să mai aştepţi puţin, în condiţiile în care de abia au ieşit la iveală primele poze.
Compania Celsius X-VI-II a produs primul telefon mobil de acest fel, care va fi prezentat oficial cu ocazia evenimentului Baselworld Watch de săptămâna aceasta.
Datorită carcasei transparente, posesorii pot observa tot timpul mecanismele din interior, care sunt destinate în principal funcţionării ceasului de pe suprafaţa exterioară. Sau poate că anumite tehnologii folosite pentru producerea unui telefon mobil au fost înlocuite de sisteme mecanice. Vom vedea.
Cert este că producătorul s-a întrecut în măiestrie. Majoritatea celor 547 de piese ce compun carcasa sunt finisate de mână. Pozele au fost dezvăluite de Watchismo.
Baselworld Watch este un târg mondial de ceasuri şi bijuterii care va avea loc în Elveţia, în perioada 18-25 martie.
Sursa: Gizmodo